Eu 0 – 1 Eu

Ziua 1:  Am inceput 3 carti alese in prealabil de un prieten, pe nevazute. Acestea erau Raiul gainilor, Five patients si Travels. Raiul gainilor m-a prins dupa primul capitol, asa ca am continuat si am terminat-o in aceeasi zi. Ma gandeam ca totul merge bine, si am toate sansele sa citesc tot.

Ziua 2: Am mai inceput si Luna rece. M-a prins tare, dar am insistat mai mult pe Five patients. Nu am terminat nici una, si deja incepeam sa ma panichez.

Ziua 3: Am terminat Five patients, si am inceput Margarita cu gheata. Margarita nu-mi placea mai deloc dupa primele capitole, si am fost pe punctul de a renunta de tot la ea. Dar am insistat pana in punctul in care nu mai puteam da inapoi. Panica!|

Ziua 4: Am inceput si Nevinovatul. Am continuat sa citesc din toate. Nu am terminat nici una.

Ziua 5: Toxiinfectie alimentara. M-am obligat sa citesc. Am terminat Luna rece. Lumea parea frumoasa din nou. Atunci cand ma simteam bine.

Ziua 6: Toxiinfectia alimentara continua. Panica totala! Am fost data afara din Sevastia’s pentru ca se casatorea patroana. Am gasit alt local. Am citit din Travels.

Ziua 7: Mi-am dat seama ca nu pot termina toate cartile. M-am intristat. Am terminat Nevinovatul, care m-a zdruncinat din temelii. Nici pana in ziua de azi nu cred ca mi-am revenit complet.

Ziua 8 (luni) : Trista, dezamagita, nu sunt in stare sa castig nici macar un pariu cu mine… Sa-mi fie invatatura de minte ca nu pot castiga pariuri, pur si simplu.

Mda, aceasta a fost prima experienta de acest gen. Sigur nu va fi nici ultima. Nu-mi place sa pierd, si daca eu vreau sa citesc 7 carti in 7 zile, la naiba, o voi face!

Dupa ce voi termina toate cartile incepute, am sa ma apuc din nou de acest pariu. Sper ca va incepe lunea viitoare. Pana atunci, voi posta despre cartile citite, una pe zi.

Sunt nervoasa.

Pariu cu somnul!

Deci, azi, in timp ce ma plimbam cu cele 3 carti luate de la biblioteca mea preferata proaspat renovata, am decis un lucru: 7 carti in 7 zile. Chiar si pentru mine cred ca va fi o performanta greu de realizat, dar nu imposibil. Deci iata cele 7 titluri pe care TREBUIE sa le citesc pana in data de 5 septembrie 2011, inclusiv.

1. Michael Crichton – Five Patients

2. Octavian Paler – Apararea lui Galilei

3. Michael Crichton – Travels

4. Edwin A. Abbot – Flatland

5. Michael Crichton – Rising Sun

6. Yasmina Khadra – Sirenele Bagdadului

7. Dan Lungu – Raiul gainilor

8. Lauren Henderson – Margarita cu gheata

9. John Grisham – Nevinovatul

10. Jeffery Deaver – Luna rece

Pfoai, a fost obositor doar sa le scriu, dar va fi o adevarata placere sa le citesc. Ba chiar incerc si chestii noi; Dan Lungu si Octavian Paler. Acestea fiind spuse, vorbim luni seara, cel tarziu marti dimineata 😀

P.S.: Niciodata nu am castigat un pariu, dar avand in vedere ca acesta e un pariu cu mine (si Mos Ene), sunt curioasa care dintre mine va castiga.

P.P.S: Tocmai mi-am dat seama ca eu m-am aruncat la 10 carti in 7 zile, nu 7 carti. Se pare ca m-am lasat dusa de val… Vacanta asta ma strica de tot. Anyway, am taiat cartile care raman pentru un alt pariu, sau la lectura libera.

My days as a normal human being are fading…

Sevastia’s Book – loc de citit si scris

De ceva vreme tot caut un local unde pot bea o cafea buna, sa am o priza pentru laptop, o masa mare si wireless, liniste, racoare, si mai ales carti. Si l-am gasit! Ma rog, un prieten mi-a facut cunostinta cu locul.

Se numeste Sevastia’s Book si se gaseste pe Strada Marasesti, nr. 14, pe o straduta vis-a-vis de Parcul Botanic. In Timisoara.

Cafeaua este excelenta, preturile sunt mai mult decat iti poti dori, iar rafturile intesate cu carti ma fac sa salivez de pofta. Da, stiu ca suna ciudat, dar de cand am descoperit locul (acum 2 saptamani), am mers de 4 ori. M-am asezat la biroul inconjurat de rafturi de carti, m-am entuziasmat pentru ca aveam o priza in piciorul mesei, mi-am intins toate drafturile romanului la care lucrez, am comandat un suc si o cafea, si apoi am stat sa savurez momentul. Gasisem ce cautam! Creativitatea mea o luase razna! Toata lumea era draguta cu mine si toti oamenii citeau sau lucrau intens pe laptop. Canapele, mese si scaune care par furate dintr-un castel de prin secolul 18, si nu numai.

M-am indragostit iremediabil de locul ala, si il recomand tuturor celor care trec prin Timisoara, sau celor care se afla deja aici, si au nevoie de un loc printre carti.

Viata e mai frumoasa cand esti inconjurat de carti!

The rise of the planet of the apes

Deci… am fost joi seara la filmul asta. Ma asteptam sa fie un fel de remake dupa The planet of the apes, deci nu am avut sperante prea mari ca o sa-mi placa. Dar… firar!

De obicei tin cu oricine se lupta cu oamenii, in orice film, dar asa tare nu m-am mai enervat de la Avatar incoace. Si tot filmul strigam in soapta ca sper ca omul ala o sa moara, si ala, si ala, si tineam cu primatele, si eram fericita ca va urma o exterminare in masa, exterminare pe care oamenii si-au facut-o cu mana lor.

Si a fost un moment in film, atunci cand Caesar vorbeste… absolut incredibil. In film era liniste, in sala era liniste, eu eram socata, cu mana la gura sa nu tip, si nu-mi venea sa cred. Best scene ever!

Evident, acum vreau un cimpanzeu destept! 😀

Recomand filmul tuturor celor care vor sa se uite. E captivant, superb, emotionant, antrenant, plin de actiune si de emotii contrare.

God damn it, vreau sa-l mai vad odata!

5.08.2011 – Aaaaaand I’m back!

Stiu ca trecut o luna de cand am terminat acele nenorocite de sesiuni, stiu ca a trecut aproape o luna de cand mi-am permis, legal as putea spune, sa citesc altceva in afara de infractiuni si articole despre cum si daca este timpul ca dreptul comercial sa fie doar o alta ramificatie in codul civil, sau sa fac probleme de statistica care nu-mi plac sau de contabilitate pe care nu le stiu, da, stiu ca a trecut aproape o luna…

Problema e ca am fost lenesa. Am dormit cat am vrut si am lenevit exact cat mi-a permis o zi de 24 de ore. But not anymore! Am inceput in forta lectura de vara cu eternul Michael Crichton si al lui clasic Jurassic Park, si acum continui cu The Lost World al aceluiasi stimabil. Voi reveni zilele astea cu parerea mea despre Jurassic Park, si sper eu ca si cu celelalte carti propuse terminate.

Si acum, ca mi-am facut ordine in vacanta de vara, se da liber la citit!

Vacanta placuta tuturor! (cu intarzierea de rigoare…)

12.05.2011 – Strazi

Este tarziu, nu am somn, si m-am saturat de statistica. Asadar, am decis sa-mi bag picioarele si sa mai repet maine pentru testul pacii. Anyway…

Strada mea e in constructie (de cateva zile, dar asta e neimportant). De vreo 2-3 nopti tot auzeam zgomote ciudate, masinarii si utilaje, si ma gandeam ca na, e logic sa lucreze noaptea, ca nu e asa mult trafic, e racoare, enerveaza babele (ceea ce e intotdeauna amuzant), doar ca nu m-am uitat deloc pe geam sa vad ce se intampla mai exact. Pana acum cateva minute.

Am vazut, in direct, cum asfaltul este feliat ca fundul unul cozonac ars, si aruncat de pe o banda rulanta intr-un camion. Recunosc, poate nu e chiar asa interesant, dar niciodata nu m-am gandit cum anume dispare asfaltul peste noapte, si unde se duce. Asa ca am fost intrigata la inceput, cand vedeam doar un utilaj zgomotos care mergea cu 2 km/h, si un camion care il urma mergand cu spatele. Si cum stateam eu si contemplam semiluna (care apropo, este foarte aproape si nu mai pot s-o acopar cu un deget), am observat ca dispare strada! Si deci am facut ce ar face orice om normal in situatia data; m-am holbat.

A trebuit sa rezist tentatiei de a-mi lua o punga cu popcorn, de a cobora in fata blocului pe banca, si de a admira minunatul spectacol tehnologic al drumurilor. Din pacate, am fost intrerupta de nenea ce conducea camionul; radea la/de mine. Nepoliticos din partea lui, dar m-a determinat sa-mi vad mai departe de seara mea fanstatica in care refuz (din nou) sa mai invat.

Traiasca minunatiile tehnologice care te determina sa le admiri mancand popcorn!

P.S.: Tot acum cateva minute, mi-am sters toata memoria laptopului. Orice am avut important pe acest laptop, gone! Uneori, am impresia ca sunt atat de desteapta incat imi vine sa ma scuip singura, sa nu ma deochi.

21 aprilie 2011 – Nemurire

Inca de cand eram mica auzeam in jurul meu oameni care spuneau ca nu vor sa traiasca pentru totdeauna, ca vor sa moara pe la 60-70 de ani, ca sa nu se chinuie. Pana acum cativa ani, si eu imi doream sa mor tanara, fie intr-un mega accident pe o pista de raliuri, fie cu avionul pilotat de mine, fie intr-un razboi.

Ba chiar, pe cand eram prin liceu, doream sa mor prin implozie. Ma bazam ca se va inventa moartea umana prin implozie pana voi ajunge eu la varsta de la care n-o sa mai vreau sa traiesc. Degeaba imi spuneau ceilalti ca nu pot sa mor prin implozie, eu nu si nu si nu, vreau sa mor prin implozie. Si vreau sa fiu incinerata. Nu suport gandul ca se vor plimba gongi si viermi prin mine. Yuck!

Dar, in ultimii ani, am ajuns la concluzia ca vreau sa fiu nemuritoare. Vreau sa vad cum o sa fie lumea in 2307. Vreau sa ma plimb cu o masina cu perne de aer. Vreau sa vad nenorocita aia de Luna pe care pot s-o acopar cu un deget. Vreau sa vad extraterestrii, si sa descopar ce se mai intampla prin Univers. Vreau sa prind leacul cancerului. Vreau sa-mi fac o clona. Intr-un cuvant, vreau sa fiu aici cand lumea evolueaza, vreau sa vad toti pasii. Vreau sa prind sfarsitul lumii! Sper ca, peste cateva zeci de ani, inainte sa fiu zbarcita si sa depind fizic de altii, sa fiu criogenata, si ma trezesc peste o suta de ani. Ah, nu vreau sa mor. Deloc. Refuz!

28 noiembrie 2010 – Moartea

– Sala 11, am fost, sala 23, da, sala 25…, isi ridica privirea ca sa verifice numele salii in fata careia se afla, da, la sala 25 am ramas…

Zicand acestea, Moartea isi impaturi foaia si se pregati sa intre in sala. Mai avea inca 271 de vieti de luat, si era abia ora 11 dimineata. Se felicita in gandul lui ca mai avea timp sa se imbete intr-un bar, si sa-si povesteasca necazurile oamenilor. Chiar daca nimeni nu-l vedea si nu-l putea auzi, i se parea linistitor sa-si imparta necazurile. Ii placea sa numeasca aceasta activitate propriul jurnal live. Jocurile de cuvinte erau preferatele lui.

Fiind imaterial, intra pur si simplu pe usa.Vazu o mama ce-si tinea fetita in brate, leganand-o si cantandu-i. Era un spectacol induiosator, si chiar daca in contract scria ca Moartea nu-si poate da frau liber sentimentelor, simti o mica intepatura in locul unde ar fi trebuit sa aiba o inima. Dar, de pe alta parte, ii placea sa ia viata persoanelor de sex feminin. Tot timpul era luat peste picior de femei. Si, in viitor, daca acea fetita de 2 ani ar fi trait, cu siguranta i-ar fi ras in nas ca i-a scapat momentul de a-i lua sufletul. Femeile erau pur si simplu rele. Si ce era mai trist, toata lumea se referea la Moarte ca la o „ea”. Nu stia exact de unde incepuse moda, dar era destul de convins ca era un „el”. Faptul ca la numaratoare iesea o Moarte, doua Morti i se parea deprimant, si parca ii calca in picioare masculinitatea. Femeile trebuiau sa moara, si-asa erau prea multe.

6 octombrie 2010 – Dorinte

Pe principiul ai grija ce-ti doresti ca se poate implini, sfatuiesc a nu se dori o viata ocupata, fara timp de repaos.

Si cum pana imi pun ordine in activitati nu prea voi mai avea timp sa citesc (nu ca as fi citit prea mult in ultima luna), oficial ma retrag de pe blog o luna, poate si ceva mai mult, avand in vedere ca voi avea de efectuat cateva calatorii. Partea buna e ca am incepute 8 carti, partea proasta e ca nu am mai deschis una care sa nu aiba legatura cu facultatea de 2 saptamani. Oh well, toate la timpul lor.

Ah, si inca un sfat prietenesc: nu faceti doua facultati in paralel, decat daca:

– vreti sa slabiti

– nu mai doriti viata sociala

– aveti impresia ca pierdeti timpul

– vreti sa dormiti minim 6 ore (si maxim pt ca pt mai mult nu e timp) ca sa functionati ca un homo sapiens

– vreti sa va uitati numele la finalul unei zile

– pur si simplu vreti sa invatati mai mult/multe

Acestea fiind zise, ma duc sa  ma uit pe buletin ca sa-mi invat numele, si sa termin proiectele incepute.

O viata fara griji va doresc!

31 iulie 2010 – Scrisori

Imi plac scrisorile. Imi place parfumul lor de hartie calatoare; imi plac petele de cerneala care impodobesc, ici colo, foaia de hartie; sentimentele exprimate cu greu din cauza barierei scrisului; tremuratul de mana cand fraza e plina de emotie; entuziasmul cu care ma grabesc sa deschid plicul, fara a-l altera prea tare; ideea ca in plic poate fi mai mult decat o foaie; sa raspund la o scrisoare.

Ma intristeaza faptul ca acum exista mail-uri, si telefoane celulare. Evident, sunt de folos cand vrei sa trimiti o informatie urgenta, dar parca uneori simt nevoia sa merg la posta sa cumpar un plic.

Pana acum cativa ani comunicam cu 2 prietene prin scrisori. Apoi ele au crescut, si li s-a parut sub conditia lor de tinere sa trimita scrisori, si am ramas doar eu, cu dorinta de a o face. Uneori, ma gandesc sa merg la posta sa iau atatea plicuri cati prieteni am, si sa le trimit scrisori, chiar daca inauntru ar fi scris doar: ce ai visat azi noapte?; chiar daca stam in acelasi oras.

Tot de scrisori legata am o amintire amuzanta si umilitoare.