Despre destin, sau religie. Cred. Încă nu am decis despre care

For the English version of this article, please click here.

Nu sunt o persoană prea religioasă.

Am mințit; chiar nu sunt o persoană religioasă. Obișnuiam să fiu, acum mult timp, pe când încă încercam să-mi dau seama care-i treaba cu această lume, apoi am realizat că nu e pentru mine.

Nu am nimic împotriva ei. Majoritatea prietenilor mei sunt foarte inteligenți și credincioși, și avem mai tot timpul conversații interesante despre cele două lumi diferite din care facem parte. Nu ne certăm niciodată (din câte țin eu minte…) și tot timpul cădem de acord să nu cădem de acord asupra anumitor aspecte.

Chiar azi am avut o astfel de conversație cu un prieten – despre soartă. Nu știu sigur de ce, dar tot timpul le-am luat laolaltă pe ambele: destin și religie. Poate e partea aceasta de predestinat pe care nu o înțeleg, sau treaba cu Dumnezeu are un plan pentru mine, dar am observat că viziunea mea asupra destinului nu are un înțeles chiar universal.

Pentru mine, destinul există într-o oarecare măsură. Nu în sensul în care cineva deja mi-a decis restul vieții, dar în sensul unui țel: această persoană va obține [adaugă un fapt ce va schimba lumea]. Toate celelalte lucruri mărunte care se întâmplă și pe care noi le numim concidențe, nu sunt decât consecințe ale acțiunilor noastre sau factori externi care ne ghidează și ne schimbă cursul, dar nu destinația. Finalitatea este deja acolo, dar depinde de noi și de deciziile noastre cum ajungem până acolo.

Are sens ce zic? Mintea mea se străduiește mult prea mult acum să înțeleagă de ce versiunea mea nu este aceeași cu destinul. Poate un exemplu o să elucideze misterul.

Aceasta este o poveste pe care îmi place întotdeaună să o povestesc, și sunt destul de sigură că toți prietenii mei sunt sătui de ea, dar este povestea care m-a adus la actualul meu loc de muncă (care este an awesome place to work). Eram în concediu cu prietenul meu de pe atunci, la mare. Eram campați la un camping site, deci electricitatea nu era chiar ușor de găsit. Ne-am dus să ne încărcăm telefoanele. în timp ce butonam telefonul, am găsit un e-mail cu joburi. Mă întrebam dacă oare funcționează aplicațiile de joburi pe telefonul meu (era foarte old-school), și deci am instalat o aplicație. Și acolo am văzut același job care mi-a atras atenția datorită logo-ului foarte colorat.

Prietenul meu, care își tot scărpina ultima mușcătură de țânțar, a zis că a auzit de ei și că ar trebui să aplic. Bineînțeles, nu am vrut, nu aveam timp sau chef de așa ceva. El a insistat, pe principiul că ce am de pierdut, și deci am aplicat și am uitat de eveniment.

Două zile mai târziu, pe când eram la lucru, mi-a sunat telefonul. Surprize surprize! Se pare că m-au găsit interesantă (sau nu mai aveau alți candidați, încă nu știu sigur), și am programat un interviu. Șase ani mai târziu, este în continuare una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat.

Morala poveștii: câte lucruri au fost necesare să se întâmple doar pentru ca eu să ajung să lucrez aici. E ca și cum întreg universul a complotat și mi-a aruncat toate oportunitățile în față, așteptând doar decizia mea. Sunt destul de sigură că nu ăsta e scopul meu în viață (sau cel puțin sper că nu e doar atât), dar ce știu cu siguranță este că m-a adus mai aproape de acel țel.

Care este țelul meu? Nu am nici cea mai vagă idee. Încă mai sper să ajung Sailor Moon într-o zi, dar asta e o cu totul și cu totul altă poveste.

Pentru câteva secunde, am uitat despre ce vorbesc. Poate doar am vrut să mai spun povestea asta încă o dată 😀 Înapoi la subiect, încă nu știu exact diferența între destinul meu și unul privit din perspectivă religioasă, știu doar că ele sunt diferite.

Părerea ta care este?