Azi noapte, in jurul orei 4, eu dormeam. Stramb,cocosata, cu o margine de fotoliu intrandu-mi printre coaste, cu spatele rece de la aerul conditionat si cu capul bubuind de durere, am deschis ochii, sperand ca poate, poate, am ajuns la destinatie. Nu ajunsesem, dar m-am trezit printre stele.
Se pare ca furtuna din Ungaria limpezise cerul, si, cumva, a adus stelele mai aproape. Totul era instelat, si aveam impresia ca daca intind mana pot sa ating stelele. Am ramas uimita, cu toata buimaceala mea de la somn. Stateam cu gura cascata si mai scoteam din cand in cand sunete de exclamatie.
Am vazut 3 stele aranjate in ceea ce parea a fi Centura lui Orion, doar ca nu era chiar asa. Centura e complexul meu de stele preferat, si cred ca as recunoaste-o oriunde, si aia nu parea a fi chiar ce credeam. Imediat ce am iesit dintr-un tunel si un munte a binevoit sa se dea din raza mea vizuala, am vazut ce era centura mea: ultimele 3 stele din Carul Mare. Mi-au dat lacrimile de emotie. Era atat, dar atat de aproape…
Din pacate, acel superb spectacol luminos a durat doar cateva minute, pentru ca muntii s-au terminat, si poluarea si-a reluat, linistita, locul.
N-am mai stat de mult noaptea, intinsa pe spate, sa admir stelele. Dar voi sta!
Ce am citit, ce am văzut și ce mai gândesc 