Crima si pedeapsa ?!

Nu pot descrie in cuvinte felul in care m-am simtit citind aceasta carte, si nici nu sunt sigura ca vreau. Ca si la Fratii Karamazov, m-am speriat de cum gandeam evenimentele si cum eram de acord cu unele lucruri pe care le gandea si eroul romanului.

Trebuie sa recunosc ca am tras mult de inceputul ala, ca sa intru in miezul actiunii, pentru ca din lene, imi era greu sa diger toata povestea fara actiune. M-am mustrat mult pentru asta, ca de obicei inceputul anunta cam tot ce va fi prin cartea aia, si trebuie sa recunosc ca nu am avut nici cea mai vaga idee despre ce va fi vorba sau cum se va intampla totul. Ma rog, mi-am dat seama din titlu ca e vorba despre o crima, dar cam atat. Inca mai am retinerea de a citit rezumatul sau critica unei carti inainte sa citesc propriu zis cartea; prefer sa-mi fac singura prima parere despre ceva.

Nu este o carte de actiune care sa te tina cu sufletul la gura in sensul filmelor de actiune, ci doar prin situatia simpla, prin personaje noi si idei aruncate aparent neglijent, te macina si te intoarce si rasuceste si nu te poti abtine sa nu citesti mai departe. E incredibil cum ma tine Dostoievski cu sufletul la gura doar prin dialog! Nu are cuvinte de legatura, nu se chinuie sa-ti descrie fiecare reactie sau sa spuna cum ii stateau sprancenele politistului, ci pur si simplu lasa personajul sa vorbeasca. Si vorbeste mult, si intelegi tot; e suficient ca sa-ti formezi o imagine vizuala. Imi place foarte mult arta asta de a zice tot doar prin dialog, nici macar prin monolog.

Da, are loc o crima, si, asa cum am observat si in Fratii Karamazov, e expusa in asa fel incat ajungi sa crezi in criminal si sa-i condamni pe cei care-l condamna. Da, sunt de acord cu articolul lui Raskolnikov despre impartirea oamenilor, si despre cum o crima gandita bine si indreptata asupra persoanei potrivite, poate aduce numai bine. Evident, sunt de acord cu asta doar in teorie. Desi exagereaza putin, in adevar, ideea ca asa cum marii conducatori si strategi nu trebuie pedepsiti pentru crimele comise in lupte, nici el, Raskolnikov, nu ar trebui pedepsit pentru uciderea unei ‘scarnavii’, este intru totul intemeiata; parerea mea… Nu cred ca in cazul lui ar avea neaparat dreptate, pentru ca moartea batranei camatarese nu ar schimba nu stiu cat in lume, dar ideal, ce gandeste el, mi se pare corect si indreptatit. In privinta asta, am observat o oarecare similaritate cu filmul Wanted, despre cum e ok sa ucizi o persoana daca astfel salvezi 1000 de vieti. Mare ganditor Dostoievski asta!

Ca si la Karamazovi, n-am avut nici-o sansa sa-mi dau seama din prima daca el e criminalul. Nici macar dupa ce am citit capitolul crimei, tot nu-mi venea sa cred, asa cum nu stiam ce sa cred nici despre Dmitri Karamazov. Ideea pe care ma bazam (nefondata, de altfel) era ca el doar isi imaginase crima, care de fapt fusese comisa de altcineva. Ratare penibila, evident…

Si situatiile, si trairile, si intamplarile, sunt atat de reale si incredibile ca pur si simplu ma trezeam exclamand cu voce tare sau chiar vorbind singura. E atat de real incat ai impresia ca o sa citesti in ziar despre asta, pentru ca i s-a intamplat vecinului tau.

Ce ma enerveaza la mine este ca, daca acum as reciti cartea, sunt sigura ca as gasi cel putin jumatate din esenta cartii, pe care am ratat-o la prima citire. E pur si simplu prea mult pentru o singura carte, vorba aia, esenta tare vine in sticlute mici.

Acum mi-am luat de citit Idiotul, de acelasi stimabil, si un prieteno-coleg mi-a zis: sper sa nu te plictisesti la dialoguri.

Que?

Jumatate din Fratii Karamazov este dialog si monolog interior, unele care tineau capitole intregi, si nici urma de plictiseala. Deci daca e in acelasi rand cu aste doua carti citite de mine, inseamna ca-mi va placea! Niciodata nu am gandit atat de mult probleme serioase si reale cum am gandit citind acele monologuri/dialoguri. Ma izbea pur si simplu, ca o buturuga in cap, cat de reale si cotidiene sunt faptele de acolo. Vorba unei intelepte (adica a mea): mind blowing!

Vreau sa citesc tot ce a scris Dostoievski! That’s a promise!

P.S.: Nu cred cum il pedepseste scriitorul moral si psihologic pe bietul Raskolnikov! E inuman! Si e cea mai buna pedeapsa pentru asa ceva, asa cum a gandit si politistul. Chiar, mi-a placut tare de Svidrigailov, pacat ca a sfarsit asa…

Un gând despre “Crima si pedeapsa ?!

  1. Pingback: Idiotul « Ce am citit, ce citesc, ce vreau sa citesc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s