In ultima vreme tot mi-am auzit prietenii spunand ca sunt ‘depresati’, iar eu, lipsita, se pare, de orice urma de compasiune, intrebam incruntata: de ce?
Apoi am stat sa ma gandesc, eu am fost vreodata deprimata? Pentru ca nu-mi aminteam decat de tristete, mi-am intrebat prietena cea mai buna, care m-a intrebat la randul ei: adica trista mai mult de cateva ore? And I rest my case!
Si eu mai sustin ca sunt deprimata uneori, dar depresiile mele se rezuma la: nu am suficienti bani sa-mi cumpar cartea X, sau de ce nu exista Hogwarts si in viata reala, sau de ce nu am cunoscut inca un varcolac etc. Pana si eu recunosc ca astea nu sunt depresii, doar intrebari intrebatoare care ma pun pe ganduri. Ideea principala e ca nu ma pot gandi la un lucru suficient de mult cat sa-l resimt asa, puternic. Dau vina pe deficitul de atentie. Din cauza lui nici macar suparata pe cineva nu pot sa stau. Daca ma tine supararea o ora, inseamna ca mi-a atins limita rabdarii. Nici macar atunci cand imi propun sa stau suparata nu pot.Din nou, dau vina pe deficitul de atentie.
Oh well, pana la urmatoarea depresie (acum sunt inca in faza cu varcolacii), imi propun sa nu ma mai deprim!
P.S.: Oare eu stiu ca sunt ciudata?
Ce am citit, ce am văzut și ce mai gândesc 
sincer… si eu as vrea sa cunosc un varcolac, eventual sa ma transform in unul. lolz :p.
Daca intalnesti sau te transformi, te rog spune-mi, sa scap de depresie 😀
In cazul in care ti se pare ceva serios la prietenii tai si nu doar o stare de „plictiseala”, recomada-le link-ul de mai jos.
„A venit Urâta!”
Un român din cinci s-a întâlnit sau se va întâlni o dată în viaţă cu „Urâta”. Neagu Djuvara sau Mihaela Miroiu au trecut deja printr-o astfel de întâlnire. Povestea lor şi a altor eroi o puteţi vedea acum. De ce eroi? Pentru că poveştile lor sunt adevărate şi pline de curaj. Se întâmplă pentru prima dată în România: cei care s-au întâlnit cu „Urâta” vorbesc în public despre ea.
Fiecare tapet colorat ascunde o poveste.
http://www.dw-world.de/flashes/urata/rom/urata.htm