Recuperatorii

Recuperatorii

Titlu original: The Repossession Mambo

Autor: Eric Garcia

Serie: –

Editura: Leda, București 2010

Anul apariției: 2008

Bună de citit când: ai nevoie de o perspectivă nouă asupra vieții

Fun facts

Cred că am început cartea asta cam acum 8 luni, și citisem doar primul capitol. Între timp, avusesem la dispoziție cărți mai interesante (mi se părea mie) și deci am tot purtat cartea asta după mine, am șters-o de praf în fiecare weekend, apoi și-a reluat viața pe noptieră până acum, în concediu, când mi-am propus că e musai, imperativ și neapărat să termin toate cărțile începute anul trecut.

Și nu regret nimic!

• Originalitate: 9 – nu cred că am mai citit/văzut ceva chiar așa
• Umor: 6; e sec și fain, dar prea puțin
• Level of awesomeness: 9

Mini rezumat

Hmm. Tocmai am realizat că nu am nici cea mai vagă idee cum se numește personajul principal. Ori era menționat în primul capitol, cel citit acum 8 luni, ori nu e menționat deloc.

Update: Pfiu, m-am documentat puțin și am descoperit că partea personajului principal fără nume este intenționată de către autor. Foarte aiurea sentimentul de a nu știi dacă te faci de râs sau nu…

Dar înapoi la carte. Firul epic urmărește unul dintre cei mai buni bio-recuperatori și tumultoasa sa viață. Dacă ați văzut fimul, probabil aveți idee cu ce se mănâncă; dacă nu, vă spun că diferențele sunt majore între carte și film, iar cartea bate filmul la fundul gol.

Acest personaj fără nume a trecut prin 5 căsnicii, 1 copil pe la mijloc, război, a fost vânător și vânat, pentru ca în final să primească aproape exact ce merita.

OK, hai totuși să fiu mai exactă: este rănit (mai mult sau mai puțin intenționat) atunci când încerca să recupereze un orgartif, și rămâne în moarte clinică o vreme. Apoi primește un orgartif, fără voia lui explicită, și e obligat să-l plătească în rate. Lesne de înțeles unde duce mai departe povestea: rămâne fără bani și se ascunde de foștii săi colegi de lucru.

Spre final își găsește o aliată, Bonnie, care îl ajută big time. Nu spun mai multe, că nu-i frumos.

Personaje

Foarte ciudat să nu am un nume pentru personajul principal, dar ca să nu vorbesc ca o nebună, îi voi spune Remy, care e varianta din film.

Așadar – Remy. E un personaj tare ciudat. Nu poți spune că e personaj negativ sau pozitiv, pentru că nu poate fi clasificat atât de ușor. Soțiile lui aveau clasificări grămezi pentru el, dar luat din punctul meu de vedere… Aș zice că e un om cinic. El vede lumea fără emoții, sau cel puțin fără emoțiile pe care noi oamenii punem preț, gen empatie, sensibilitate, sinceritate și alte asemenea.

Pentru el, faptul că oamenii au organe artificiale înăuntrul corpului, pe care-l plătesc în rate, este o normalitate. Nu mă refer la genul de normalitate cum e pentru noi acum ca fiecare locuință să aiba o plasmă pe perete. Mă refer la o normalitate artificială, un fel de acceptare mai degrabă, pe care el o vede super simplu: e un fapt și nu ai de ce sta pe gânduri.

Este foarte insensibil atunci când omoară oamenii pe bandă rulantă ca să recupereze organele ce aparțineau instituției pentru care lucra. Cred că doar a găsit un mod de a extirpa genul acela de sentimente care tind să rănească oamenii, ca să-și vadă de treabă. Dar e ciudat, că în armată era altfel. Era mai uman.

Singurul alt personaj care e demn de amintit este acea Bonnie, femeie care îi devine aliată spre finalul cărții. Și ea fugea cu zeci de orgartifuri în organism și s-a nimerit în hotelul părăsit al lui Remy. Este exact genul de femeie pe care te-ai aștepta să o găsești într-un hotel părăsit, vânată de aproape 3 ani de recuperatori: inteligentă, hotărâtă, sarcastică și super dotată la capitolul îmbunătățiri fizice. Nu vă gândiți la prostii că știți la ce mă refer: ficat, plămâni, timpane alea alea.

Stil

Deși povestit la persoana I – prezent (genul de combinație pe care o urăsc), a fost ușor să o parcurg. Practic se povestește pe două planuri: tinerețea lui Remy și parcursul său în armată, apoi, în planul prezent, cum se ascunde el și tot ce a dus la acel nivel. De fapt, își scrie memoriile.

A avut stil alternativ între agitație și acțiune pe de-o parte, memorii și amintiri pe de alta. Acum erai cu sufletul la gură, acum îți imaginai tancuri în nisip. Combinația mi-a priit. Nu m-a lăsat să mă plictisesc de o poveste liniară și monotonă. Sarcasmul și umorul sec au ajutat destul de mult 🙂

Părerea mea

Mi-a plăcut, în cazul în care nu v-ați dat seama din rândurile de mai sus. Mi-a lăsat în urmă un confort sufletesc, deși nu aș putea spune cu exactitate de ce. Poate tocmai acea detașare emoțională de tot ceea ce se întâmplă în jur, sau gândul că ar fi posibil. Sau poate ideea în sine că am putea avea organe artificiale în corp pe care le-am cumpăra exact ca pe un apartament: de la bancă, în rate pe viață (la propriu).

Evident, acum trebuie să revăd filmul ca să mă enervez că nu e la fel de bun ca și cartea.

Trivia

Apropo de film, acesta se numește RepoMen și a apărut în 2010. Cinci ani a durat lucrul la scenariu, pentru că de fiecare dată trebuia să refacă părți vitale din poveste ca să dea bine pe ecran. Poate și de asta filmul a fost așa neplăcut.

Ce mai pot spune și poate trece drept trivia, e că autorul a scris o nuvelă de câteva pagini pe ideea asta acum foarte mulți ani, și abia vrei 8-9 ani mai târziu s-a gândit că poate ajunge un roman. Între cele două, a scris scenariul pentru film. Nu e tocmai cea mai clară traiectorie a unui roman, dar o accept.

Citate

Am obiceiul să colecționez citate amuzante din cărțile pe care le citesc, și am decis că poate v-ar amuza și pe voi un pic.

Chelnerița a plecat de lângă noi cât de repede a putut, iar noi ne-am reluat vechea îndeletnicire, aceea de a trece de la beat criță la beat mort.

Capul mare și creierul mic se pare că reprezintă ceva obișnuit la noi în cartier; poate o fi ceva în apă.