Poștașul sună întotdeauna de două ori

20160131_110800Titlu original: The Postman Always Rings Twice

Autor: James M. Cain

Serie: –

Editura: Litera Internațională, București 2008

Anul apariției: 1934

Bună de citit când: te gândești să execuți crima perfectă

Fun facts

Cartea asta a venit la grămadă cu celelalte cărți cumpărate de pe elefant.ro. Cum mi-am lăsat colegele de la lucru să-mi admire noua colecție de citibile, evident că ele s-au pus să citească subiectul cărților mele. Pe spatele acestei cărți era o descriere… mai mult sau mai puțin deocheată. Hai să spunem că lasă loc imaginației.

Ei bine, jur amin că nu aveam nici cea mai mică idee care ar fi subiectul. Auzisem de filmul cu același nume, știam doar că e cu Jack Nicholson, și cam atât. Cum cartea era la reducere și eu am fost pe val cu click-urile, am adăugat-o și pe ea în coș.

Dați-mi voie să vă spun că nu e deocheată. Sincer, am impresia că Marele Gatsby a fost mai parșivă. Chiar am simțit o legătură între cele două povești, poate din cauza epocii în care se petrece acțiunea.

  • Originalitate: dacă aș fi citit-o în 1934, aș fi fost dată pe spate de subict, dar cum o citesc acum, originalitatea e destul de mare încât să vreau să o mai citesc și altă dată
  • Umor: nu prea cred că a existat, doar cel de haz de necaz
  • Level of awesomeness: 9

Mini rezumat

Nu-mi vine să cred că spun așa ceva, dar această nuvelă *(!!) nu are mai mult de 100 de pagini. În funcție de ediția și traducerea pe care o citești, poate avea mai multe sau mai puține pagini. Oricum, am citit-o într-o oră și un pic.

În fine, totul e povestit de Frank Chambers, un tânăr pierde-vară (cum i-ar zice bunică-mea) care nimerește fără să vrea în localul unui grec numit Nick Papadakis. Acesta îl convinge să lucreze în atelierul lui mecanic și așa trec primele 5 pagini. Apoi apare Cora, care e soția lui Nick Papadakis, o frumusețe de femeie (sau paparudă, cum ar zice bunică-mea), care e prea frumoasă pentru grec și prea săracă să fugă în lume.

Cred că deja e clar unde duce povestea, așa că nu o să mai descriu firul narativ. Ce vă mai pot spune e că în toată cartea (adică restul de 90 de pagini) se vorbește despre cum s-ar putea comite crima perfectă. E chiar inteligent scrisă și povestea te prinde frumos de tot.

Tot ce mai pot spune e că sfârșitul m-a șocat mult mai mult decât m-am așteptat. Chiar merită citită.

Personaje

Se pare că în ultima vreme tot citesc cărți unde numărul maxim de personaje este 3. Mă rog, sunt ceva mai mult de 3 dar doar acestea contează. Personajul meu preferat a fost Cora, soția grecului. E genul ăla de fetiță prostuță care arată foarte bine dar are o naivitate pe măsură.

Pe parcursul poveștii ea are cel mai mult de suferit și am fost puțin surprinsă că parcă înțelegeam de unde izvorăște nebunia ei. Și eu am momente în care sunt nesuferită, nu știu ce să fac dar știu că nu-mi place ce fac, mă dau cu fundul de pământ și mă aștept ca toți ceilalți să sară la apelul meu. Cam așa poate fi descrisă și Cora.

Nu mi-a plăcut deloc de Frank. Oarecum, povestea ne dădea de înțeles că el e geniul situației, dar mi s-a părut doar un pămpălău prostuț. Nici măcar genul drăguț de prostuț al Corei. E bădăran și îngâmfat, și se crede mai deștept decât restul. Măcar o iubește sincer pe Cora.

Mi-a plăcut și de grec. Așa cum era descris, cu veselia și optimismul lui, cu pofta lui de viață și credulitatea că toată lumea e bună și frumoasă, îți cam topește inima. Mi se pare oaza de calm în toată furtuna cărții. Dacă stau să mă gândesc mai bine, cred că el este personajul meu preferat.

Stil

Din nou, carte la persoana I. Încep să mă obișnuiesc că asta e regula, dar cartea a fost scrisă acum 70 de ani; aveam așteptări mai mari de la acei autori.

Anyway, stilul e alert, câteva expresii care nu mi-au plăcut, dar per total nu e deranjant. În schimb, faptul că totul este simplificat te face ca uneori să nu-ți dai seama cine vorbește într-un dialog. Nu sunt dialoguri pe principiul -Oh, ce frig e! spuse ea strângându-se în brațe, ci din acelea alerte care se petrec atât de rapid încât nici nu-ți dai seama ce s-a întâmplat decât mult prea târziu în poveste.

Părerea mea

Mi-a plăcut. Nu am avut nici o idee în ce mă bag dar recunosc că am fost reticentă cu privire la cât de subțire era cartea. Dar aș reciti-o cu drag peste câțiva ani și sunt destul de sigură că subiectul mi s-ar părea la fel de interesant. Mai ales excesul de karmă e delicios!

Un singur comentariu și o reclamație am: unde dumnezeu este poștașul ăla?! A fost Cântăreața cheală** all over again…

Trivia

Să mai știți că au fost 7 adaptări cinematografice ale acestei cărți. În mod cert, mă voi uita la cea cu Jack: The Postman Always Rings Twice (1981). Celelalte adaptări nu mă pasionează momentan.

Totodată, s-a făcut ceva vâlvă în jurul cărții. Subiectele atinse nu erau văzute prea drăguț pe vremea aceea, mai ales nu intenția de omucidere. O să înțelegeti voi de ce când o să citiți.

*Urăsc nuvelele din principiu, și e numai din cauza nuvelei Moara cu noroc de Ioan Slavici.

**În Cântăreața cheală de Eugen Ionescu, nu apare nici o cheală și nici o cântăreață.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s