Despre razboi

Am vazut de curand mini seria Band of Brothers si un nou set de ganduri mi-au invadat creierul meu mic si naiv. In primul rand, este de departe cel mai superb serial pe care l-as fi putut vedea! In al doilea rand, parca mi-a deschis ochii, din nou, in fata realitatii care a fost razboiul.

Despre al II-lea Razboi Mondial nu stiu prea multe asa, direct, ci doar ce stiu ceilalti care nu traiau pe vremea aceea, de pe la tv sau din carti. Stiu doar ca bunicul meu a participat, pe undeva prin Rusia, si s-a intors de acolo cu o schija in cap si cu multe povesti. Asa cum la finalul filmului sus mentionat, se povesteste despre fiecare cum si-a urmat viata dupa ce s-a terminat razboiul, ma gandeam si eu la bunicul meu.

A fost erou de razboi, si avea atatea medalii ca nu mai avea unde sa le tina, deci razboiul a fost o parte importanta din viata lui, poate cea mai importanta. Oare cum a fost pentru el sa se intoarca din razboi, unde era privit ca un erou si probabil temut si admirat de toata lumea, in fundul muntilor moldovenesti, la o casa simpla, taraneasca, si la un trai de viata cel mult decent, unde nimeni nu stia cat de mare si tare fusese el in razboi? Usor stiu sigur ca nu i-a fost..

Cand eram mica si mergeam la bunici, toata lumea fugea de povestile bunicului, care vorbea numai despre razboi, si din cand in cand, fiind in febra povestii, pe cine stie ce camp de lupta, mai lovea cu bastonul in stanga si-n dreapta. Eu nu fugeam. Chiar tin minte cum ma trimitea toata lumea pe mine langa el, ca sa-mi povesteasca mie, pentru ca eram singura cu gura casca, asteptand sa vad pe unde a mai umblat, cum a inghetat la rusi, cum a ajuns sa aiba o aschie de obuz in cap etc. Pentru mine era mai bine decat sa citesc o carte, dar oare cum era pentru el, mare erou de razboi, nevoit sa-si dezlege amintirile in fata unei fete de 6-7 ani, in timp ce toti ceilalti il evitau?

Mi se pare o situatie trista, care psihic, pe mine m-ar innebuni. Nu ma refer la orgoliu sau mandria de a fi fost cineva undeva, ci de simplul fapt ca te intorci de la conditiile oribile existente in razboi (si sa nu uitam ca vorbim de anii ’40), de la fratii de langa tine in care trebuia sa ai incredere ca-ti apara spatele, la dus vaca la camp. Impactul emotional cred ca e imens. La fel cum e si sa treci de la dus vaca la camp la razboi. Lucrurile astea sunt atat de incorecte…

Recunosc ca pana acum cativa ani, sa participi la un razboi mi se parea super mega tare. Era palpitant, era cool, era badass. Cine trecea prin razboi, era un rebel cu cauza, un smecher dur, caruia nu-i pasa de nimeni si nimic. Apoi am crescut, si mi-am dat seama de mizeria care e razboiul…

In fine, nu sunt in dispozitia necesara sa vorbesc prea multe despre asta, dar intrebarea mea ramane: cum poti, cum faci, care e solutia, sa treci de la erou de razboi la un simplu muncitor pe camp?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s