Sphere

Titlu original:  Sphere

Autor:  Michael Crichton

Serie:  –

Editura:  Harper, New York, SUA 2006

Anul aparitiei:  1987

Buna de citit cand:  vrei sa pierzi o noapte de somn

Am inceput sa citesc la 00:03. Stiu sigur pentru ca m-am uitat la ceas, sa notez in constient momentul istoric. 6 ore mai tarziu, am terminat cartea. Dap, a fost una din acele carti

Inca nu stiu exact de ce, dar inca de la inceput cartea m-a dus cu gandul la Prey si la 2001: O odisee spatiala. Cu Odiseea parca ar fi o legatura, dar cu Prey… hmmm.

Povestea incepe clasic: se strange o mana de oameni de stiinta din diverse domenii. Ceea ce e ciudat, e faptul ca exista si un psiholog. Nu tin minte sa mai fi intalnit un psiholog pana acum in astfel de echipe. Anyway, echipa ajunge sub apa, unde s-a descoperit o nava. Despre aceasta nava se crede ca a venit din viitor, ca e o sfera extraterestra. Si de aici incep aventurile…

Chiar daca m-a captivat total povestea, sunt unele chestii care nu prea imi convin. Sau cel putin am asteptari mai mari de la Crichton. Pentru inceput, nu stiu cum mor toate personajele care mor. E frustrant sa nu stiu, si nu mi s-a mai intamplat chestia asta cu nici o carte pe care s-o consider buna. Apoi, banuiesc ca autorul a depus o munca de cercetara mai mult decat intensa in domeniile prezente in carte, dar la capitolul psihologie…. m-a pierdut total. Pe langa faptul ca mi se pare foarte complicata, psihologia in aceasta poveste apare brusc, si fara a avea un scop anume. Adica… de obicei, in carti, totul se intampla cu un motiv. Ei bine, in Sphere, nu totul se intampla cu un motiv. Si e frustrant sa nu stiu adevarul cert despre nava aia uriasa si despre sfera aia ciudata!

Per total, cred ca sunt foarte derutata, pentru ca nu am inteles mare lucru din poveste. Cu cat ma gandesc mai mult, cu atat observ cate lacune am, si nu pentru ca nu am citit cu atentie sau nu sunt capabila sa inteleg anumite chestii, ci pur si simplu pentru ca nu e intreaga povestea. Va dati seama cat de tare trebuie sa fie restul cat sa tina o persoana treaza 6 ore, pe timp de noapte, doar ca sa o termine?

Personajele au fost create ok. Poate putin cam previzibile, dar se intampla si la case mai mari. Ce nu mi-a placut a fost faptul ca nu pareau atat de echilibrati ca oameni. Care ar fi sansele ca din 9 oameni, fiecare dintre ei sa aiba o singura trasatura caracteristica, si sa nu mai plece din ea? I-as fi vrut mai diversificati.

Si finalul… ce naiba?! Nu inteleg ce se intampla acolo. Au facut ce si-au propus? S-a intamplat sau nu? L-am citit de doua ori, si fie mi-am iesit eu din mana, fie e de neinteles. Aproape sunt tentata sa citesc un rezumat complet facut de cineva, poate poate se face lumina… Voi mai citi odata finalul!

Si am mai observat un lucru. De obicei, in cartile lui Crichton se gaseste mult umor sec sau negru, sau ironie+sarcasm, dar aici nu. Nu tin minte nici macar un lucru despre care sa fi gandit ca e amuzant, sec, negru sau oricum ar fi acel amuzant. Nu stiu ce sa zic… e o poveste ciudata.

Inainte de a incheia, vreau sa recunosc ca m-a amuzat faptul ca am gasit in carte si un vers dintr-un cantec de-al Rihannei. Hmm, poate am gasit ceva amuzant pana la urma.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s