2001: o odisee spatiala

Titlu original:  2001: A Space Odissey

Autor:  Arthur C. Clarke

Serie:  Space Odissey

Editura:  Adevarul Holding, Bucuresti 2010 (vol. 6 din 101 carti de citit intr-o viata)

Anul aparitiei: 1968

Buna de citit cand:  vrei sa vizitezi Saturn

Exista carti care imi plac, carti care ma socheaza, care ma dezgusta, care ma bucura, care ma entuziasmeaza, care ma fac sa plang, carti care ma fac sa devin obsedata de ele, carti care ma amuza. De acum, exista o alta categorie: carti care ma reduc la tacere.

Aceasta… este o carte care ma reduce la tacere.

Jumatate de ora mai tarziu…

In mai putin de 3 ore, m-am intalnit cu oamenii maimuta, cu strastrastra…strastra mosul meu, Priveste-Luna, am calatorit pe Luna, am ocolit planeta Jupiter, m-am luptat cu un computer ce avea constiinta, m-am invartit pe langa satelitii lui Saturn, am vizitat un cimintir de aeronave, am traversat 20.000 de ani lumina printr-o Poarta Stelara, si apoi am devenit o stea. Stapana universului. Eu.

Nu as stii sa spun ce anume mi-a provocat aceasta senzatie, nu stiu daca la a doua citire va fi la fel, nu stiu daca voi mai citit vreodata o carte care sa ma reduca la tacere. Nu stiu multe. Dar stiu ca este o carte… simt nevoia sa inventez un epitet nou pentru ea, dar mintea mea nu gandeste in parametri normali acum. E… spatiala. Nu stiu daca a mai fost folosit cuvantul spatial intr-un asemenea context, dar… este.

Nu cred ca a fost o idee prea buna sa scriu acest post la 5 minute dupa ce am citit cartea, dar imi era teama ca se va duce senzatia.

Subiectul a mai fost tratat de multi alti autori; despre calatoria in spatiu, pe planete inca necercetate din sistemul solar, despre evolutie, ce e acolo? sau despre extraterestrii. Dar inca nu am descoperit ceva atat de original ca si creatia lui Arthur C. Clarke. Si e stupid, pentru ca daca stau sa ma gandesc mai bine, e o carte neterminata, care spune foarte putine si insinueaza foarte multe. Cartea asta mi-a oferit piele de gaina. Pentru numele lui Al Pacino, este o carte!

Deci, incepand cu inceputul. Imediat ce-mi dau seama cum sa incep. Asadar…

Conform lui Arthur C. Clarke, oamenii-maimuta au evoluat datorita unui obiect solid venit din spatiu, care le-a manipulat gandirea astfel incat sa evolueze. Teoretic, daca acel corp nu ar fi aparut, probabil acum ne cataram prin copaci si ne atacam unii pe altii cu, scuzati-mi expresia, rahat. Doar faptul ca undeva in lume exista o sansa de 0,000000….000001 % ca acest lucru sa fie posibil, mi-a oferit primul soc.

Al doilea soc a venit in anul 2001 al cartii, cand am aflat nu ca Luna e ocupata de oameni, nu ca viata pe Pamant se stinge usor, nu ca exista hoteluri spatiale si nu ca internetul in spatiu e mai rapid decat cel de pe Pamant, ci faptul ca se descopera un fel de diamant negru, ingropat intr-un crater al Lunii, care emite un fel de unda sonora prin spatiu.

Apoi e trimis un echipaj spre Saturn, locul unde oamenii descopera ca s-a dus acel semnal. Credeau ca apartine extraterestrilor, si vroiau sa vada ce se intampla pe acolo. 4 membri ai echipajului sunt omorati de Hal 9000, inteligenta artificiala ce simte vina si incearca sa-si ascunda defectele, iar singurul membru supravietuitor il da usor la o parte, ca sa-si continue calatoria spre Saturn. Primul meu gand a fost: s-a inspirat din calatoria lui Apollo 13. Urmatorul a fost o palma intelectuala. Cartea a fost scrisa in 1968, Apollo 13 a activat in 1970. And I was like… wow!

Apoi Bowman, supravietuitorul, ajunge pe Iapetus, un satelit al lui Saturn (si sper ca nu spun prostii), unde gaseste un obiect asemanator cu cel gasit pe Luna, doar ca de 200 de ori mai mare, care se pare ca este o poarta stelara, care permite sarituri prin Univers. Evident, personajul sare. Ce se intampla mai departe… inca sunt la faza in care imi las creierul sa-si revina, asa ca nici nu ma voi chinui sa descriu.

Presupun ca e evident traseul povestii si ideea originala, dupa care Apollo 13 si cateva planete s-au luat. Eu va mai spun ca are un stil de a scrie care, vrei nu vrei, te face sa visezi, si sa fii acolo, si sa vezi ce vede autorul. E hipnotizant. E superb sentimentul. Are un stil diferit fata de ce am citit pana acum, dar e absolut genial.

De fapt, totul e genial la cartea asta, in afara de un lucru. De o informatie. Melodia mea de suflet, cea mai melodie ever, este Dies Irae, din Recviemul lui Mozart. Voi cita acum din carte: “Dar ceea ce umpluse paharul fusese Recviemul lui Verdi, pe care nu-l ascultase niciodata pe Pamant. Dies Irae, rasunand pe culoarele navei […]”. Eh, dupa o anume cercetare, se pare ca si Verdi a avut ceva de zis in acest Dies Irae. My bad, my bad… Dar imi e greu sa accept ca a apartinut si altcuiva aceasta melodie… Dar adevarul e ca melodia asta e un pic flusturatica.

Acum, in final, o ora mai tarziu dupa ce am dat la o parte ultima pagina a cartii, voi sublinia cateva curiozitati, pe care le-am aflat de la insusi Arthur C. Clarke, prin epilogul cartii:

  1. Discovery, nava pe care calatoreste Bowman catre Saturn, s-a folosit de Jupiter ca sa creeze un efect de prastie, pentru a accelera spre Saturn. Ghici cine a facut la fel? Sondele spatiale Voyager in 1979, in timp ce observau si ele prin spatiu planete. Coincidenta?
  2. Locul unde se afla echipajul de pe Apollo 13 se numea Odiseea. Coincidenta?
  3. Cand Apollo 13 nu mai era alimentata cu energie, Jack Swigert, un membru al echipajului, a zis celebrul:  Houston, avem o problema. Hal 9000, computerul de bord al navei Discovery a zis, intr-o situatie asemanatoare: Imi pare rau sa va intrerup petrecerea, dar avem o problema. Coincidenta?
  4. In carte, Bowman descrie Iapetus ca fiind “un oval de un alb sclipitor… cu margini atat de precise, incat lasa impresia ca… fusese trasat cu grija pe suprafata micii Luni” cu fratele acelui ceva gasit pe Luna in mijloc, ceea ce parea de departe a fi un ochi. Voyager 1, cand a fotografiat Iapetus, a descoperit un oval mare perfect taiat, cu un punct negru in mijloc. Coincidenta?
  5. Autorul declara, in acest epilog, ca vom afla continuarea cartii in 2010: A doua odisee spatiala, dar desi am auzit mult despre prima Odisee, sa ma loveasca ciuma daca am auzit de a doua. Dar o voi cauta!
  6. In timp ce Clarke scria cartea, Stanley Kubrick (love him!) regiza filmul. Inca nu l-am vazut, dar il voi vedea!
  7. Unul din capitole se numeste Fratele cel Mare. In 1948 a fost scrisa cartea 1984 de George Orwell. Coincidenta, sau doar inspiratie?
  8. E 2011. De ce naiba nu am aflat inca ce e pe Saturn? De ce nu locuim pe Luna? De ce nu ne luam concediu in spatiu? Vorba lui Arthur C. Clarke: “Razboiul din Vietnam ar fi platit pentru tot ceea ce a aratat Stanley Kubrick pe marele ecran.”

Puii mei, sper doar ca mai apuc si eu momentul, asta in cazul in care fondul necesar nu a platit razboiul contra teroristilor.

In final, nu vreau sa fiu prematura in gandire, dar cred ca am gasit un nou Jules Verne. Voi spune mai multe atunci cand voi mai citi carti de-ale autorului. Si totusi am impresia ca am mai citit ceva de Clarke. Nu-mi aduc aminte sigur.

Dar cartea asta merita al naibii de mult sa fie citita!

P.S.: Cred ca am scris cel mai lung post al meu de pana acum.

6 gânduri despre “2001: o odisee spatiala

  1. ioana

    Aseară am terminat şi eu de citit această carte. Cum spuneai şi tu e pur şi simplu hipnotizantă. Un pic cam greoiae când vine vorba de descrierea termenilor tehnici, dar în momentul în care intri în miezul ei, pur şi simplu eşti acolo printre ei…Am rămas un pic dezamăgită de final; aşteptam un final predictibil…dar cred că tocmai aici a fost farmecul poveştii.

  2. justanangel

    Mie mi-a placut finalul, desi inca sustin ca nu l-am inteles prea bine. Daca ar fi fost asa, clar si la subiect, probabil s-ar fi dus tot senzationalul, pentru ca la urma urmei, nu poti stii niciodata exact cum se termina o situatie, sau cand se termina. In cazul in care citesti 2010: A doua odisee spatiala, te rog sa-mi spui cum e, si daca merita sa o citesc. 🙂

  3. Pingback: 10 citate care m-au amuzat – partea I | Ce am citit, ce citesc, ce voi citi

  4. Nu gasesc exact unde am scris „as stii”, dar presupun ca te referi la „nu poti stii niciodata exact cum se termina o situatie” din comentariul anterior unde, intr-adevar, trebuia un singur i atunci cand a sti e precedat de un verb.

    Mersi pentru asta🙂

  5. Pingback: Solaris | Ce am citit, ce citesc, ce voi citi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s