Povestea tarfelor mele triste

Titlu original: Memoria de mis putas tristes

Autor:  Gabriel Garcia Marquez

Serie:  –

Editura:  format eBook

Anul aparitiei: 2004

Buna de citit cand: ai 90 de ani, sau mai mult (dar nu asteptati chiar atat de mult…)

Si iata ca am citit si o a doua carte de mult prea comercialul Garcia Marquez. Spun comercial pentru ca e celebru si piratat, nu pentru ca nu ar face lucruri de calitate, ca le face, chiar daca mie nu-mi plac toate. Povestea tarfelor mele triste am citit-o intr-o ora de curs, ca ma plictiseam prea tare, si oricum intentionam sa o citesc de mult, avand in vedere ca o aveam pe telefon de la Craciun. Asadar, am citit-o pe nerasuflate.

Este vorba despre un batranel de 90 de ani, care se indragosteste, pentru prima data, de o fata pe care nu a cunoscut-o niciodata treaza, pentru ca totul se intampla la un fel de bordel de lux. Sincera sa fiu, m-a dus cu gandul la Frumoasele adormite a lui Yasunari Kawabata. Chiar daca nu e cine stie ce mega poveste de iubire sau cu mega traseu artistic, este totusi o lectura foarte placuta si foarte buna. Adica, e interesant sa vezi care este viata unui barbat ajuns la 90 de ani, cu multi ani inainte prognozati de medici, care se indragosteste de o pustoaica saraca de 16 ani.

Mi-a placut foarte mult partea in care a redescoperit mersul pe bicicleta, cand se simtea ca la 20 de ani. Mi-am adus si eu aminte de copilaria mea, ce-i drept recenta, cu nostalgie. Guma Turbo, Pokemon de colectionat (desenele nu mi-au placut niciodata), verile petrecute la sat in care abia asteptam sa vad acel unic episod de desene animate de pe TVR 1, Sailor Moon sau Dragon Ball, sau inghetate vafe, pe care le mancam pe nerasuflate, sau de prinsea pe cocotate si sticluta cu otrava. Ah, vremuri… din pacate, copii din ziua de azi isi vor aduce aminte doar de jocuri pe calculator. Ah, si jocurile pe televizor, Sega… cine avea unul, era celebru, si se strangea toata pustimea la el sau ea, ca sa vedem care Mario salveaza primul printesa. Si cele trei biciclete Pegas ale mele, si mingea de volei, alta noua in fiecare luna pentru ca le pierdeam sau le spargeam… Oh, na, cam asta face aceasta carte din oameni. Si un copil de 10 ani daca ar citi-o, probabil si-ar aduce aminte de copilaria de la 6 ani.

All in all, mi-a placut sa urmaresc zbuciumul interior al batranului, si aventurile lui cu o fata ai carei ochi nici macar nu-i cunoscuse.  Cat despre limbaj si tot ce tine de acesta, jos palaria!

P.S.: Oare mai gasesc sa cumpar de undeva un joc Sega?

5 gânduri despre “Povestea tarfelor mele triste

  1. Camelia

    Heii! Ma bucur ca am gasit blogul tau, imi place felul cum iti scrii recenziile.
    Mie Gabriel Garcia Marquez nu mi-a placut deloc, mi se pare ca „trage” efectiv de subiect, insa ca stilistica sau tehnici narative jos palaria.

    Te pup!

  2. Super multumesc de apreciere!😀

    Si ma bucur ca mai sunt oameni care nu il ridica in slavi pe Marquez doar pentru ca e la moda si e un clasic. Are el treaba lui, dar nu pentru cititori ca mine (noi?!) care vor sa aiba inima plina de entuziasm cand citesc!

    Te pup inapoi dublu!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s