Procesul

Titlu original: Der Prozeß

Autor:  Franz Kafka

Serie:  –

Editura:  Adevarul Holding, Bucuresti 2009

Anul aparitie: 1925

Buna de citit cand : ai chef sa participi la un proces

Si iata ca, dupa aproape 8 luni de zile, am terminat de citit Procesul, de Franz Kafka. Este ciudat ca mi-a luat atata timp sa o citesc, avand in vedere ca mi-a placut. Nu inteleg fenomenul, dar voi incerca sa-l explic.

Asa…

De mult imi doream sa-l citesc pe Kafka, pentru ca auzisem diverse despre el, ca e controversat si altele, si eram curioasa. Asa ca am dat navala in Libraria Adevarul sa o cumpar (inca nu am toate colectia verde😦 ), si evident, sa o citesc. Si am inceput-o prin februarie-martie, nu-mi amintesc exact, dar oricum, inainte celor 2 prietene ale mele care s-au apucat si ele putin mai tarziu, si inca nu au terminat-o. It must be a curse! Anyway, am tot citit cate putin, un capitol azi, jumatate maine, in sesiune deloc si tot asa. Dar am terminat-o!

Este vorba despre Josef K., un functionar la banca (asta in cazul in care am inteles eu bine). Intr-o zi, acesta se trezeste intr-un fel de arest la domiciliu, fara a sti exact de ce anume. De aici incepe un proces normal, dar cu substrat absurd. Merge la judecatorie (o simpla casa), apoi, cu ajutorul unui unchi, isi angajeaza un avocat, are o aventura cu una-alta, si alte lucruri pe care nu vreau sa le zic, sa nu stric farmecul cartii.

Dar ce mi-a placut mie cel mai mult si mai mult, a fost faptul ca nimeni nu stia ce facuse K. pentru a fi acuzat, nici macar el. Mi se pare atat de absurda situatia, si mai absurd este faptul ca nici macar K. nu a incercat prea mult sa afle ce anume facuse. In mod normal, pentru oricare dintre noi un proces se anunta a fi ceva serios, iar daca nu, sugerez un consult psihologic (imi cer, am vazut mult Lie to me), dar K. e aproape nepasator. Cea mai mare problema a lui este sa nu para ciudat si infrant in fata oamenilor. Si prima audiere, ca sa ma exprim asa, mi s-a parut de-a dreptul geniala. Totul e asa de nici-cum dar atat de pe-bune. Voi incerca sa ma fac inteleasa; pentru lumea cartii – ce se intampla acolo este normal, pentru noi, cititorii – este anormal si chiar absurd, dar, per total, absurditatea prezenta acolo este chiar realitatea din viata noastra de zi cu zi, cea reala. Am tot ras eu de ce se intampla in carte, dar cam amar rasul, ca stiu cum merg lucrurile prin judecatoriile noastre.

Limbajul mi-a placut foarte mult. E asa curat, scurt si la obiect, si chiar daca pe alocuri este brut, exprima exact ce trebuie. Mi-a placut. Mi-a adus aminte de Karel Capek.

Un lucru foarte enervat a fost capitolul neterminat. Asa ma enerveaza sa nu stiu tot ce se poate sti citind o carte, ca-mi vine sa n-o mai citesc. Noroc ca era antepenultimul capitol, ca altfel mai dura o luna pana ma decideam sa o iert si sa continui s-o citesc. Pe langa asta, la finalul cartii sunt alte variante de capitole, fragmente taiate si chiar un alt final. Dar imi place mult mai mult finalul oficial, si a fost excelent pentru ca nu l-am prevazut. Oare poti sa prevezi vreodata ceva in ceva absurd? Guess not…

Si povestioara… In penultimul capitol, K. are  intrevedere mai ciudata intr-un dom, si vorbeste cu un preot/paznic al inchisorii, care ii spune o fabula. In fabula este vorba de un batran, care vrea sa intre la Justitie. La poarta, gaseste un usier care ii spune ca nu-l poate lasa sa intre, pentru ca dupa el mai sunt 2 usi si 2 usieri, iar la ultimul usier nici macar el nu se putea uita. Asa ca usierul ii spune ca poate va intra candva, dar nu acum. Si batranul taran sta langa usier. Ii poveste diverse, il intreaba diverse, incearca sa-l mituiasca, fara rost insa, si asa trec ani si ani. Cand era pe patul mortii, batranul il intreaba pe usier de ce nu a mai incercat nimeni pana atunci sa intre pe poarta. Iar raspunsul este: „Nimeni nu putea cere sa intre pe-aici, pentru ca aceasta intrare era numai pentru tine. Acum o sa plec si o sa incui usa asta.” La inceput, nu aveam nici cea mai vaga idee la ce s-ar fi putut referi, dar K. a dedus din aceasta pilda ca procesul lui se va termina prost, asa ca am ramas pe ganduri.Am ajuns la o singura concluzia: justitia are o anumita semnificatie pentru fiecare, ramane la atitudinea noastra daca asteptam sa stam de vorba cu „ea”, sau daca ne traim viata si asteptam sa ne cheme „ea”.* Evident, e doar un gand la prima citire, la o carte inceputa acum 8 luni. N-ar trebui sa ma mandresc cu asta… Hmmm…

Asadar si prin urmare, mi-a placut, si va trebui s-o mai citesc odata, preferabil in cateva zile, ca are doar 200 de pagini, dar hei, necunoscutele sunt caile sfantului citit. Cat despre incapacitatea mea de a devora cu viteza luminii o carte ce-mi place… nici o explicatie. Nada. Niente. Nothing. Nandemonai. Nimic.

P.S.: Prima data eram convinsa ca batranul asteapta la portile raiului. Cred ca ar trebui sa ma odihnesc mai mult…

* Ulterior, am aflat ca aceasta parabola cu batranul si usierul este de fapt o povestire independenta de-a lui Kafka, pe care a inclus-o si in Procesul. In engleza se numeste Before the law.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s