Dune

Titlu original: Dune

Autor: Frank Herbert

Serie: Dune

Editura: Adevarul Holding, Bucuresti 2009

Anul aparitiei: 1965

Si deci… da… in cele din urma am reusit sa termin cartea. Stau sa ma intreb de ce mi-a luat atata timp, avand in vedere ca este una din cartile care mi-ar crea dependenta; pe de alta parte, ma intreb multe lucruri.

Dune a fost una din acele carti pe care mi-am propus sa le citesc pentru ca sunt clasice. Singurul lucru ce-l stiam era numele Paul si viermi de nisip (sau din nisip), si cateva vagi segmente cu viermi dintr-un film, plus ochi foarte albastrii. In rest, abis.

Si am inceput eu entuziasmata sa citesc.  Mi-a luat ceva vreme sa ma obisnuiesc cu termenii si lumea cea noua, dar cand am inceput sa fac abstractie de frustarile necunoasterii (refuzand, evident, sa ma documentez din alte surse pana la finalul cartii), am obtinut acel miez de poveste absolut genial, superb gandit, plin de imaginatie si de intamplari inspaimantatoare (in sensul bun al cuvantului).

Eu am un fel de prejudecata, nu-mi amintesc exact de unde a pornit, cert este ca ea exista; si anume: niciodata nu am fost fana personajelor principale. Si, urmandu-mi traditia, nu sunt fana Paul, ci sunt fana Leto (tatal). Nu degeaba unul din copii mei se va numi Leto. Mi-ar placea sa intalnesc genul asta de oameni, care nu se tem decat pentru viata celor dragi, care-si respecta principiile si dusmanii, care sunt suficient de destepti cat sa prevada 99% din intamplarile viitoare. Daca exista un asemenea barbat in lumea asta, va fi al meu, si mana mea dreapta la conducerea lumii; sau ne vom lupta intre noi pentru lume.

Paul, pe de alta parte, e genul de persoana* pe care o vrei langa tine, numai buna de admirat, dar cam atat. Nu stiu de ce, dar are ceva care nu-mi place. O fi aroganta? Nu, n-are cum, imi plac oamenii aroganti. Sa fie faptul ca e la fel de special ca toate celelalte personaje principale din alte povesti, fara a aduce ceva nou? Numai Al Pacino stie… Ideea este ca, desi il accept, il admir si ma intereseaza viata lui, are ceva ce nu ma multumeste.

In fine, ca si persoana, Jessica m-a incantat enorm. E genul de femeie puternica, care-si cunoaste locul, desi cu modestie, care stie sa carmuiasca din umbra. E Scarlett O’Hara, Hedda Gabler, Sayuri si alte femei pe care le admir foarte mult. E genul de persoana pentru care ti-ai da viata, dupa ce ai stat de vorba cu ea o ora. Nu se mai fabrica persoane ca ele…

Limbajul nu m-a multumit. E greoi, si nu zic asta datorita termenilor revolutionari, ci datorita impleticirilor de ganduri. In mod normal, clasic, se urmareste gandirea unui singur personaj. In modul lui Herbert, intr-un paragraf pot incapea cate 5-6 gandiri, ceea ce este foarte derutant. E greu sa-ti dai seama cine, cand, despre ce gandeste, chiar daca se adauga acolo, la final, un zise x, tot e incurcat, si creierul pierde ceva fractiuni de secunda sa compileze informatia. Desi acest lucru pare aparent minor, nu este. Nu pentru mine cel putin. Sau poate eu sunt inceata. Hmmm, ma intreb…

In afara de asta, nu am ce-i reprosa stimabilului Frank Herbert. Actiunea e cursiva (mai putin pasajele cu viziunile lui Paul pe care le-am citit de cel putin 2 ori ca sa le inteleg), plina de puncte culminante, e entertaining si fascinanta. Ca sa nu mai zic de superba lume descrisa de o simpla minte omeneasca. Sau poate nu era omeneasca…

Imi plac fremenii; sunt oameni curajosi, care cu imboldul potrivit pot cuceri Universul (deci porni Jihadul). Mi-ar trebui si mie o ceata de fremeni pentru planul meu de 30 de ani. Sau Sardaukari…? Nu, ei sunt prea… prea… prea impersonali, ca alt termen nu se plimba prin mintea mea. Prefer oamenii, nu masinile.

Drept concluzie, abia astept sa citesc urmatoarea carte din serie, care sper sa fie cel putin tot atat de interesanta (vorba e ca n-ar fi), pentru ca Dune este, ca sa citez un mare intelept (e doar un prieten, de fapt), Dune e ce trebuie!

P.S.: Vreau un fauritor!

* Abia acum am observat ca nu ma refer la personaje ca ‘personaje’ si ca persoane. De ce fac asta? Ah, intrebari, intrebari…

3 gânduri despre “Dune

  1. Pingback: Mantuitorul Dunei « Ce am citit, ce citesc, ce voi citi

  2. Pingback: Guess who’s back! « Ce am citit, ce citesc, ce voi citi

  3. Pingback: 10 citate care m-au impresionat – partea a IIa | Ce am citit, ce citesc, ce voi citi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s