Jertfa

Twilight pe naiba!

Titlul original: Tithe : A Modern Faerie Tale

Autor: Holly Black

Serie: The Modern Faerie Tales

Editura: Rao, Bucuresti 2009

An de aparitie: 2002

“Fanii seriei Amurg vor iubi aceasta carte”… asta sta scris pe coperta cartii si, sincer, este motivul pentru care am cules aceasta carte de pe raftul bibliotecii publice.

Well, nu este deloc, dar deloc acelasi lucru!

Sa incepem de la limbaj, ca este primul care imi vine in minte. Este un limbaj alert, cu actiune continua. Asta nu ar fi deloc rau (sa ne amintim de Harry Potter unde nu ai timp sa respiri ca moare cineva, sau apare un personaj nou etc); dar aici nu e la fel. E doar scurtatul ala din topor al povestii pentru a o face sa prinda la tineri, care sunt prea plictisiti de obicei sa pretinda sa mai inteleaga ceva. Pe langa faptul ca sunt maxim 5 descrieri, si alea sunt absolut superficiale. Cand citesc, vreau sa-mi imaginez ce citesc, asa e logic. Ei, dar aici nu-ti poti imagina pentru ca nu sti ce, si este o lume incredibila, colorata, fantastica, subterana sau cel putin eu am priceput chestia asta. Si e pacat,chiar este. Pe langa asta, m-am pierdut ingrozitor in dialoguri, pentru ca nu stiam cine cui ii spune ce. Si nu e genul ala de poveste a la Agatha Cristie unde sunt confuzii geniale, detalii aruncate aparent neglijent ca sa-ti lovesti fruntea la finalul cartii si sa te enervezi ca nu ai observat detaliul la timp; nu, aici este acea confuzie care te face sa nu mai intelegi nimic, si cand termini, nu mai sti exact ce ai citit sau ce ai inventat tu ca sa-ti acoperi lacunele din poveste. Si, din nou, urasc limbajul modern din carti! Inca nu ma pot obisnui cu el…

Acum, personajele! Ar fi fost atat de interesante daca pur si simplu ar fi avut rabdare autoarea sa se opreasca un pic asupra lor. As fi vrut sa aflu mai multe despre Lutie-Loo, spriridusul sau elful sau zana (nu se prea explica ce e mai exact), care e mica, zboara si pare un copil alintat care vrea doar atentie. Si nu e unicul personaj despre care as fi vrut sa aflu mai multe. De fapt, povestea asta este foarte egoncentrista, asta daca exista grad de comparatie pentru egocentrism. It’s all about Kaye and Roiben! Chiar daca sunt personajele principale, daca nu esti Alfred Hitchcock sa faci magie din doar 2 personaje, lasa-te naibii de meserie! Serios! M-am enervat atat de tare pe potentialul acestei carti care nu a fost pusa deloc in valoare, in primul rand de autor.

Si in final, povestea! Nu are de nici o culoare legatura cu Twilight (Amurg suna pur si simplu ciudat). In Twilight era o poveste de dragoste frumoasa, personaje foarte bine conturate, cu actiune un pic penibila pe alocuri, dar totusi destul de inteligenta (zic asta dupa ce am avut timp sa-mi calmez obsesia Twilight si sa ajung la concluzia ca nu e o carte chiar asa de buna, doar ca are povestea faina). Actiunea e superficiala, incredibila, si nu ma refer la sensul bun, ci la sensul ala in care nu crezi ce se intampla, pentru ca e penibil, sau, nu e bine povestit, lucru pe care aceasta carte il are din belsug.

In mod normal, daca ar fi fost o poveste buna, as fi fost innebunita dupa Roiben. Adica, un elf, cu urechi lungi, bine facut, inteligent, ochi negri, parul lung si argintiu*… Really now… e visul oricarei fete! Dar nu, pentru ca nu am avut timp sa-mi placa de el pentru ca se comporta prea prosteste ca sa apuc sa-mi placa si caracterul lui, sau nu se comporta deloc astfel incat sa nu am habar ce-i in capul lui. Si ar fi fost un personaj atat de tare!

Cartea asta nu ma face decat sa-mi doresc sa citesc ceva de Alexandre Dumas, ca sa spal aceste ganduri de limbaj neserios si sa-mi reimprospatez mintea cu inocenta si naivitatea si nobilimea altor vremuri.

Si pentru ca inca nu am zis nimic despre subiectul cartii, voi copia ce scrie pe coperta din spate: Kaye, in varsta de 16 ani, traieste o viata de nomad modern. Apriga si independenta, ea calatoreste din oras in oras cu trupa rock a mamei sale pana cand un atac neasteptat o forteaza sa se intoarca in orasul copilariei. Acolo, in cartierul muncitoresc din New Jersey, Kaye descopera ca este un pion fara voie intr-o lupta milenara pentru putere intre doua regate ale elfilor. O lupta care ar putea foarte bine sa o coste viata.

Deci da… suna a carte pentru copii, dar copiii sunt mai inteligenti de-atat, nu degeaba a spus cineva odata ca literatura pentru copii e tot literatura, doar ca mai buna. Si in plus, nu poti scrie o poveste fantastica minunata in 250 de pagini, doar daca te cheama Terry Pratchett; atunci poti.

Pacat, pacat, pacat! Ar fi putut fi o carte fantastica, dar banuiec ca prin astfel de criterii se aleg scriitorii buni de cei rai.

* Legolas?!

********** 3.12.2009 am citit si urmatoarea cartea, numita Curajul, dar nu vreau sa discut despre ea. E mai proasta ca prima, si probabil ca o sa o citesc si pe ultima. I’m a freak…

Un gând despre “Jertfa

  1. Pingback: Ce-am citit in ultima luna! | Ce am citit, ce citesc, ce voi citi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s