De ce e bine sa fii grec?

Daca tot am lipsit atata vreme de pe plaiurile mioritice ale sfantului citit, revin in forta, cu multa dramaturgie, si ca sa fie mai interesant, incep cu vechii greci, cititi la recomandare, digerati usor si, uneori, cu deosebita placere.

Dar vorba multa, saracia omului!

Am inceput cu Sofocle, de la care am citit singurele tragedii ramase in viata pana in ziua de azi, 7 la numar.

Incep cu Aias (Aiax), prima citita. Greu de descris la ce ma gandeam cand am terminat-o. Pe de-o parte, cred ca a fost prima tragedie citita in versuri, si mi se parea foarte greu de descifrat un astfel de text (de atunci am invatat cum sa le pricep), pe de alta parte, ma intalnisem, ca la foarte multe piese de altfel, cu sinuciderea. I hate it! Sfarsitul piesei a salvat imaginea lasitatii si a egoismului ce l-a cuprins pe Aiax de s-a sinucis, si anume lupta pentru corpul sau. Mi-am adus aminte cum grecii erau oameni mandrii, adanc inradacinati in religia si traditia lor, la fel cum vazusem in Troia, in lupta pentru corpul lui Hector. La fel ca in cultura japoneza, mi se pare un lucru onorabil si demn de admiratie. But yet again…

Apoi, Trahinienele… Iar sinuceri, multe si in lant. Of! Dar a fost o poveste de dragosta dragutica, nu sa te dea pe spate, enervanta pe alocuri, dar totusi o poveste. Nu m-a emotionat pana la lacrimi, dar m-a ‘seriorizat’ pentru moment. La fel ca la piesa de mai sus, i-am dat nota 7; prea multe morti gratis.

Urmeaza Electra , despre care am descoperit, surprinsa placut, ca a fost sursa de inspiratie pentru Mustele lui Jean Paul Sartre. Cred ca asta mi-a placut mai mult. In Mustele prea se complica actiunea si devine la un moment dat plictisitoare si previzibila. Cinste lui Sofocle, si lui Sartre, ca are piese tari!

Si trilogia Oedip & crew… Crunt, frate, crunt! Incepe cu Oedip rege. Deci… cum oare se poate intampla sa-ti omori tatal si sa faci copii cu mama ta, si inca sa mai fi intreg la minte? Cum s-o fi gandit Sofocle ca cineva ar putea indura atat? E drept ca Oedip si-a scos ochii in urma incidentelor sus numite, mai exact dupa ce mama si sotia s-au sinucis, dar totusi… Si ce e mai tragic si mai de plans, e ca nu este in totalitate vina lui, ci a zeilor. Nu-mi vine sa cred cata putere, cel putin teoretica, aveau zeii asupra oamenilor din vremurile alea. N-am cuvinte sa descriu ce simteam cand citeam cum Oedip isi scoate ochii cu o podoaba de-a maica-sii. Cata durere fizica si psihica pot suporta oamenii? Grecii stiu, dar noi, muritorii de rand?

Urmatoarea din trilogie este Oedip la Colonos care m-a dezamagit oarecum. Dupa ce citisem Oedip rege, ma asteptam la o continuare cel putin la fel de incitanta, dar m-am plictisit. Doar vorba si vorba, si moartea lui Oedip, zice-se impresionanta si demna de un sfant, cu ghilimelele de rigoare.

Dar Antigona , draga de ea, in ce lume a nimerit… Antigona este una din ficele lui Oedip, alaturi de Ismena. In urma luptei pentru Teba, tara lui Oedip, cei doi frati ai lor mor, si Antigona isi ia misiune ca sa-l ingroape pe Polinike, fratele caruia i se refuza ingropaciunea de noul rege. Prin ce trece biata fata, cum e ocarata, chinuita si batjocorita, si moare spanzurata intr-o pestera, unde se sinucide si iubitul ei. Sigur, povestit nu suna la fel de breathtaking ca si citita, dar mi-a daramat conceptiile si putina vitejia pe care credeam ca o am.

Ca sa vezi…am citit doar 6… Oh well…

Urmatorul pe lista a fost Eschil, cu Cei 7 contra Tebei si Persii . Prima prezinta lupta dintre fratii Antigonei si baietii, respectiv fratii, lui Oedip. M-am bucurat ca m-a mai luminat cu multe lucruri ramase neintelese dupa citirea lui Sofocle. Dar a fost booooring. A doua a fost ceva mai puternica, unde un barbat, shame on me ca nu-mi aduc aminte numele, isi asuma, pe buna dreptate, moartea a sute de barbati. Apai asta da asumare!

Ultimul grec citit, dar lista va continua, este Plaut(us) , la care am gasit comedii, si nu tragedii; dragut. Amphitryo mi s-a parut un pic trasa de par, si iar m-am enervat nitel cu gandul la ce se presupune ca puteau face zeii cu oamenii. A fost ca un basm in care binele invinge, si toata lumea e fericita. Dar tot il gasesc pe Amphitryo prost… cum adica sa te insele nevasta cu un zeu (chiar daca nu prea avea de ales) sa-ti faca un copil si tu sa mai fii si fericit de onoarea ce ti s-a facut? Ma depaseste asta…

Si Ulcica, pe care am citit-o cu mare drag, fiind principala sursa de inspiratie pentru Avarul lui Molière. Foarte amuzanta, pe alocuri absurda si plina de diferite tipologii omenesti. M-a enervat in schimb ca nu e prezentat sfarsitul, se pare ca manuscrisul fusese brusc intrerupt… A fost o lectura delectanta si amuzanta. Si scurta.

Cam atat, momentan, cu grecii mei tragi-comici.

Ah, si de ce e bine sa fii grec?

Nu stiu, dar mi se parea un titlu bun.

2 gânduri despre “De ce e bine sa fii grec?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s