A fi sau a nu singur?

Insinguratul, Eugenè Ionesco, Editura Albatros 1990

Este o carte pe care am inceput sa o citesc de 3 ori, dar abia acum 2 zile am terminat-o, dispunand de timpul necesar, in spital.

Nu pot afirma ca am inteles prea mult din ea, poate nici chiar jumatate, dar mi-a placut foarte mult, pentru aparenta sa simplitate. Ionescu Ionesco e un autor greu, fie el de teatru sau proza, si de obicei imi dau seama de asta doar dupa ce citesc ceva de-al lui, si raman la final cu o impresie de genul: Damn… ce tare a fost! Dar oare ce a vrut sa zica prin asta?

Ei bine, asa am terminat si eu Insinguratul (in alte traduceri am gasit Solitarul), cu un je ne sais qoui care ma facea sa afirm : Damn… ce tare a fost! iar imediat dupa aceea mi-am dat seama ca poate va mai trebui sa o citesc de vreo 3-4 ori sa pricep cat mai multe. Nu e o carte amuzanta, dar are unele pasaje, poate doar cateva cuvinte, spuse in asa fel incat te pufneste rasul instantaneu. In afara de asta, mi se pare o poveste trista a unei vieti relativ simple, banala pe alocuri, ceea ce o face si mai interesanta, pentru ca oricine se poate regasi prin unele momente din viata nefericitului personaj principal.

Cred ca ma voi opri aici. In mod normal nu as face-o, dar cand e vorba de Ionesco si poate de alti cativa autori, prefer sa ajung sa-i pricep mai bine decat sa comentez aiurea despre scrierile lor.

Cititi cartea, ca o sa va puna pe ganduri!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s