Ultima zi a lui Gigel pe Pământ a fost ciudată. Nu-şi aducea aminte nimic despre ce s-a întâmplat, doar sentimentul de ciudăţenie părea să-l urmărească chiar şi după moarte.
Picioarele îl duseră către o uşă imensă, roşie, al cărui mâner părea a fi un cap delfinesc. Întinse mâna, independent de voinţa lui, spre mâner. Nici nu apucă să-l atingă, când se uzi o voce, venind de nicăieri şi în acelaşi timp de pretutindeni.
-Nu ai voie! (more…)
Pentru prietenii mei nu mai este de mult un secret* faptul ca sunt aiurita, si prin urmare ma accidentez in cele mai nebanuite moduri. Nu o fac intentionat, adica serios, cine si-ar dori sa se aleaga cu cel putin o vanataie noua in fiecare zi. Ok, poate exista persoane.
Sunt neatenta si pot fi distrasa foarte usor, nu degeaba s-a inventat ADHD-ul. Sunt grabita, agitata, si nervoasa aproape tot timpul, si consider ca am lucruri mai importante de facut decat sa ma uit la trepte cand cobor scarile. Apropo de asta, am coborat odata 2 etaje pe fund. Nu a fost amuzant.
Cand incerc sa-i explic unei persoane care tocmai m-a cunoscut cum este ok daca dau cu capul de masa (sau imi sucesc glezna stand pe loc sau intru cu urechea in coltul de la usa masinii** (more…)
Titlu original: The rats
Autor: James Herbert
Serie: -
Editura: Nemira Suspans, Bucuresti 2007
Anul aparitiei: 1974
Aceasta carte m-a tinut treaza azi noapte (nu ca as fi avut nevoie de mare convingere) dar si daca as fi adormit in picioare, sunt sigura ca m-as fi obligat sa o citesc in continuare. Atat de tare m-a prins.
Povestea este despre, asa cum ii spune si titlul, sobolani, si mutatia lor in creaturi de marimea unei pisici, care papa carne de om. Vag, mi-a amintit de (more…)
Toti cei din jurul meu imi spun ca anime-urile sunt o pierdere de vreme, ca nu mai sunt copil si ca n-ar trebui sa-mi irosesc viata in fata computerului, uitandu-ma la desene animate. Cand eram mai tanara, ripostam, si chiar ma straduiam sa-i fac pe ceilalti sa inteleaga de ce ma uit eu la anime, si ca NU sunt desene animate. Nu reuseam niciodata. In ultima vreme, ii las sa vorbeasca si sa comenteze, si eu imi vad de viata mea, aproape neschimbata in ultimii 10 ani.
Anime-urile ma fac fericita. Nu pot explica de ce, asa cum nu pot explica foarte multe lucruri care-mi plac. Povestile lor mi se par atat de sincere, de reale, chiar daca sunt fantastice. Acolo personajele traiesc veridic, se emotioneaza si sufera si se bucura la fel ca noi. Sunt mai bune decat filmele. Sunt palpitante, pline actiune si fantasy, au umor foarte bun, sunt colorate si ambitioase. Serios, ce-ti poti dori mai mult de la un film?
Daca voi atinge varsta de 60 de ani, sunt gata sa pun pariu ca ma voi uita la anime si atunci; ma uit de cand am 6 ani, ma indoiesc ca voi inceta vreodata…
Titlu original: The five people you meet in heaven
Autor: Mitch Albom
Serie: -
Editura: Humanitas, Bucuresti 2006
Anul aparitiei: 2003
Nu mai e de mult un secret pentru prietenii mei apropiati ca eu nu cred in ce crede majoritatea populatiei, dar cartea asta a fost asa o lectura voioasa si buna.
Este vorba despre un batranel, pe nume Eddie, care moare si ajunge in rai. Aici se intalneste cu un om albastru, o cunostiinta de-a lui din tinerete, care ii explica cum (more…)
