S-a intamplat acum aproape 6 luni, dar inca mai am in cap toate detaliile legate de operatia mea, si-mi amintesc ca am tot cautat pe internet ceva care sa ma ajute sa nu ma mai gandesc cu groaza la ea, sa aflu povesti ale altor persoane, eventual sa ma mai calmez/relaxez. Si n-am gasit.
De accea, pentru viitori operati de apendicita, iata memoriile apendicelui meu!
Totul a inceput cu o durere de burta. Nu mi-am facut probleme, ma gandeam ca e mai ales din cauza stomacului, pentru ca mai avusesem probleme cu el (gastrita), asa ca n-am luat eu durerea in serios, trecea cu un Algocalmin. Dupa o saptamana de dureri continue care nu mai treceau cu pastile, am trecut la cura: fara prajeli, rosii, castraveti, chestii care provoaca acid la stomac in general. Dupa 2 saptamani de dureri imposibile care nu prea imi mai permiteau sa stau in picioare, am decis sa merg la medicul de familie.
Dupa obisnuita intrebare pe care medicul meu mi-o pune de fiecare data cand merg la el, chiar daca pentru o simpla adeverinta, si anume “esti insarcinata?”, a ajuns la concluzia ca am apedincita si m-a trimis la consult la un doctor chirurg.
Am mers la doctor, asta se intampla intr-o miercuri, mi-a zis sa merg sambata la spital, ma internez, ma operez si ma trimite acasa. Suna atat de simplu si usor…
Si m-am lasat pacalita! Sambata dimineata, cu bagajul facut, m-am internat in spital, urmand sa fiu operata la ora 11, ceea ce s-a transformat in ora 11:30, lucru care pare neinsemnat, dar cand stai pe un pat de spital, intrebandu-te daca o sa mori in urmatoarele minute, nu e chiar un timp asa de scurt. Am avut noroc cu matusa mea si cu prietenul meu care mi-au tinut de urat si m-au facut sa uit ca voi fi taiata si mi se va elimina un organ intern.
La 11:30 a venit nenea brancardier, care mi-a dat un halat si mi-a aratat un scaun cu rotile. Pana mea! M-am imbracat in halat, m-am urcat in carucior, si am incpeut sa tremur. Pe atunci cred ca era doar de frig. Mi-aduc aminte cum mi-a urat matusa bafta, cum mi-a zambit prietenul si mi-a spus ca ne vedem mai tarziu, apoi un gol imens s-a lasat in mintea mea, dar doar pentru cativa metri, cand am fost intrebata de brancardier, un om simpatic de altfel, daca sunt casatorita. Deh, probabil arat mai matura de 18 ani…
In fine, o multime de ganduri m-au napadit in acel moment, dureroase as zice, majoritatea ilustrand ceea ce probabil voi pierde daca voi muri. Nu-mi amintesc cum am ajuns pana in fata salii de operatie; totul parea ca fuge in jurul meu si vedeam totul intr-o nuanta de albastru (asta vad de obicei inainte de a lesina).
Sala de operatia era exact asa cum vazusem in filme. Erau persoane, nu stiu cate, puteau fi la fel de bine 2 sau 50, tot una pentru mine, care isi trageau manusi pe maini, radeau si se miscau dintr-o parte in alta. Un far mare, ca altfel nu stiu sa-i zic, era deasupra unui pat in forma de cruce (creepy stuff) si lumina toata sala, si alte beculete si mini-computere atarnau in jur, dand salii un aspect de nava extraterestra.
Mi s-a zis sa ma intind pe pat, ceea ce am facut cu oarecare greutate caci patul era mult prea sus. Intinsa in forma crucifera, am inceput sa tremur, dar nu cum tremuri cand ai picat cu piciorul intr-o balta sau cand ti-e frig, ci un tremur care imi punea toti muschii in functiune de-mi dansau mainile si picioarele. M-a intrebat cineva daca mi-e frig sau frica. Nu cred ca am raspuns nimic, pentru ca mi s-a cerut sa incord mana. A fost momentul montarii unui flex pe mana mea. Cumplita chestie! Nu mi-a nimerit tanti asistenta-wanna-be vena din prima, si a mai incercat inca de doua ori pana ce i-a iesit. Pentru cei care nu stiu, un flex este un tub de plastic cu un ac, care ti se baga in vena. Doare cand se introduce prin piele, pentru ca e gros! Apoi se trage acul afara si ramai cu un tub de plastic de circa 4 cm in vena, si doare! Am inceput sa tremur mai tare, evident.
A venit o doamna care s-a prezentat drept anestezista si m-a intrebat daca sunt racita. Am inceput sa rad… M-a intrebat daca sunt alergica la ceva, i-am zis ca nu. M-a intrebat daca mi-e frig sau frica, i-am zis ca ambele si mi-a facut o injectie, prin flex, care n-a durut, moment in care am apreciat enorm de mult acel flex. Din cate am inteles, acea seringa continea ori calciu, ori glucoza, ideea e ca am simtit cum un val de caldura imi strabate venele pe rand. Si nu incerc sa folosesc expresii ciudate si metaforice, chiar simteam treptat cum trece un val de caldura prin venele mele. Si atunci am inceput sa zambesc. Totul parea minunat! Eram vesela…
Bun, a venit momentul anesteziei. Am fost pusa in fund, intoarsa cu spatele, mi s-au asezat mainile intr-o anumita pozitie, am fost tinuta de maini si picioare (ma intrebam daca nu o sa-mi afecteze vre-un reflez si de-asta trebuie sa fiu tinuta, sa nu sparg/lovesc ceva pe acolo) si probabil mi s-a facut o injectie. Nu am simtit nimic (ulterior mi s-a spus ca era un ac de 10 cm; ma bucur enorm de mult ca nu stiam asta inainte!). Am fost lasata acolo vreo 2-3 minute, apoi brancardierul mi-a spus ca trebuie sa ma intinda din nou pe spate. Vesela si senina i-am zis ca nu e nevoie, ma intind singura, si am dat sa ma misc. Eram paralizata de la piept in jos. Urata treaba! Am inceput sa rad, nu stiu prea bine de ce. Cred ca mi se parea amuzant sa nu-mi mai simt 3/4 din corp.
Intinsa din nou pe spate, am inceput sa fredonez un cantecel. Au inceput sa mi se aseze prosoape (banuiesc) verzi in fata, treceau fire peste mine, mi s-a pus un fel de degetar, tub de oxigen in nas si o tanti de acolo mi-a zis sa numar de la 10 descrescator. Am ajuns la 8. Ciudat e ca treaba cu numaratul mi-am adus-o aminte 2 luni mai tarziu…
Ma asteptam sa visez lumini si treceri in nefiinta, sau sa ma vad de undeva de sus sau alte minunatii pe care le viseaza oamenii, teoretic, cand sunt pe masa de operatie. Eu n-am visat. M-am trezit 20 de minute mai tarziu (atat credeam eu ca a trecut) si nu mi-am dat seama ca am dormit. Aveam impresia ca am fost perfect constienta. Nu vedeam ce se intampla ca aveam chestii verzi in fata, dar simteam ca se tragea de pielea mea. Din cate am inteles, erau doi rezidenti care ma coseau, si spuneau bancuri. Chiar am ras la unul din bancuri, dar cred ca era un ras mai retardat, ca nimeni nu m-a bagat in seama. Am fost terminata, mutata pe un pat cu roti, si dusa in salon. Cel putin cred ca sa s-a intamplat, ca altfel nu-mi explic cum am ajuns din sala de operatie inapoi in salon. Nu-mi aduc aminte drumul.
In salon erau matusa mea si prietenul meu, zambareti, sau cel putin asa ii vedeam eu. Stateam linistita pe pat, cu o perfuzie care-si vedea de treaba, si discutam voioasa cu prietenul meu. Am aflat si ca cele 20 de minute pe care credeam eu ca le-am petrecut in sala de operatie fusesera de fapt aproape 3 ore. Ma intreb la ce se gandise prietenul meu in timpul ala… In fine, totul era bine, nu ma durea nimic, eram fericita ca sunt vie, pana cand s-a produs nenorocirea!
Au inceput sa-mi curga lacrimi odata cu inceperea durerii. Nu mai simtisem niciodata asemenea dureri si-mi venea sa tip. M-am multumit cu plansul, in timp ce asistenta imi tot injecta calmate in tubul perfuziei. Cam 8 ore a durat chinul durerii, cu pauze de somn si de vomitat, cu vizite din partea prietenilor, foarte bine venite dar intr-un moment absolut oribil. Cand a plecat si prietenul meu si am ramas singura, am crezut ca nu mai apuc dimineata…
Pe la 22, aceeasi noapte, imi trebuia la baie. Mi se spusese clar sa nu ma ridic din pat pana a doua zi, dar ce, sunt eu proasta?! Nu domne’, m-am imbracat singura si m-am dus la baie, ajutata de o vecina de salon. Totul bine si frumos, nu durea nimic, n-aveam ameteala, asa cum mi se spusese ca voi avea daca ma ridic sau imi misc capul, parca nici nu fusesem operata. Cand m-am intors in salon, cearta si mustrari ca am plecat exact cand venise doctorul care m-a operat sa ma viziteze, si a certat asistenta ca nu a avut grija de mine si una alta. A mai venit doctorul, a vazut ca sunt bine si m-a lasat in pace.
Noaptea a fost grea, n-am prea dormit, fiind ocupata cu vomitatul. A doua zi, imi revenisem. Ma durea doar locul operatiei, din cand in cand. Puteam merge deja singura la baie, ma plimbam pe hol si stateam in fund sa citesc. Tot atunci am facut o descoperire: pe cand am fost odata la baie, mi s-a dezlipit o parte din bandajul de pe operatie si am vazut un tub care iesea din burta mea, si am exclamat: am un tub in burta!, la care infirmiera care era afara zice: da’ sigur ca ai draga, ce credeai?. Credeam de toate, dar nu ca o sa am un tub de 20 de cm (cum am aflat mai tarziu) in burta!
Brrr!
Cu vizite regulate din partea rudelor si a prietenilor, mai ales ale prietenului, am reusit sa trec peste cele 5 zile de spitalizare, si am ajuns in sfarsit acasa!
Grea perioada… dar acum imi amintesc cu drag, asteptand sa mi se duca semnul ‘din razboi’ si totul sa fie ca inainte.
P.S.: Recent am visat ca imi scoteam un al doilea apendice. A fost un cosmar!
M-am amuzat ca e exact prin ceea ce am trecut si eu. Mai stateam 1 zi acasa si eram underground(Dead)
Operatia e parfum pe langa ceea ce e dupa cu tuburile alea in tine. Ahh e o placere sa mergi la baie cu ele dupa tine
aveam 11 ani cind am avut apendixul extirpat , imi amintesc si astazi prin ce am trecut , mama mea care avea mai mult ”common sens” decit clase primare , ma luat de minuta si am trecut dealul vreeo 5 km. pe jos pina la autubus si apoi la oras . imi amintesc si azi cum doctorul negrutiu a batuto pe umar si ia apreciat gindirea . durerile de stomac si crampele din abdomen nu snint atit de puternice ca si o criza de apendix
Datimi si mie un sfat s-ar putea sa am apendicita si mie frica trebuie sa fac oare sa nu ma operez mie tare frica:(
.. am sh eu o intreb .. cam ce se vedea din trupul tau cand te`a operat .. !?
Nu am nici cea mai vaga idee, ca nu m-a lasat nimeni sa ma uit. Teoretic, nici la final nu ar fi trebuit sa fiu constienta…
Eu m-am dus de buna voie la operatie, nici nu prea ma durea…dar gandul ca as putea avea peritonita mai tarziu m-a alungat la spital
) La mine a durat vreo 20 (?) minute operatia si nu am avut atatea dureri (bine, eu nici nu am avut tub).. Ba chiar mi-a placut cand m-am trezit din anestezie si spuneam numai prostii 
) Sfatul meu e sa va duceti cat mai repede la operatie, daca nu vreti sa suferiti 
Acum 4 zile m-am operat si eu de apendicita si nu a fost asa ingrozitor ca la tine :-s . Mie mi-a facut anestezie totala, mi-a pus o asistenta o intrebare si nici nu am apucat sa raspund ca deja dormeam. Dupa 2-3 ore m-am trezit in sala de reanimare, iar de acolo… toate bune si frumoase
.
Felicitari si vindecare grabnica! Fie ca toti viitorii operati de apendicita sa o duca la fel de bine!
la fel am patit si eu..daca stateam pana seara eram..dead.pe mn ma luat de duminik seara si luni cand mam dus la sc.imi amortea picioru si nu puteam merge.a trecut bn.ink si akum ma doare locul anesteziei totale.da imi pare bn ca nam avut tuburi.sanatate multa la toti cei operati.si cei care se sperie…nau dc..mai bn sa mearga devreme decat cand va fi prea tarziu:)
hello. imi pare rau pentru `trauma` suferita de tine :* eu din fericire nu am avut parte de atata chin . insa dintr-o prostie am ajuns la operatie.m-am operat in clasa a8a , ma tot saturasem sa invat intruna mai ales ptr romana cosmarul meu
ptr capacitate si m-am gandit sa`i trag o minciuna lu mama cum ca vai ma doare apendicita si apoi ca lasa va trece si asa stau si eu acasa cateva zile.. de unde , a fost ajuns sa ma “plang” odata, ca ma tarat practic pana la cabinetul medical unde ,surpriza, chiar sufeream de apendicita . Am crezut ca e o gluma , i am spus adevarul mamei cum vroiam sa o mint si etc. din pacate in 2 zile a trebuit sa ma operez si eram la fel de disperata ca si tine , tremuram si ma gandeam ca sigur nu o sa adorm mai ales ca eram si racita si ca o sa simt durerea dar nu a fost asa. la mine a durat 12 minute (anestezie generala) si e atat de mica operatia acum nici nu se mai vede, in afara de partea cu vomitatul nu este asa rau ideea e sa nu existe complicatii . Nu trebuie sa existe o frica uriasa m pentru ca tine de sanatatea noastra si o banala apendicita netratata la timp poate avea complicatii fatale. take care all,, pup
E amuzanta intr-un sens putin tragic intamplarea ta
) Dar macar s-a terminat cu bine.
E doar apedincita.
Salut, vreau sa va spun ca in ziua de joi 10 febrarie, m-am lovit in locul unde m-am operat de apendicita, si de atunci ma doare continuu in locul operatiei, dar ceea ce este interesant, este faptul ca eu m-am operat de apendicita cu 3 ani in urma, in decembrie 2007 !
Este ceva grav ? Din pacate voi merge de-abia miercuri(maine) la medicul care m-a operat de apendicita ca sa vorbesc cu el, ca din pacate a mai avut operatii in timpul acesta si de-abia atunci a fost liber !
Un puteti da un sfat in legatura cu problema pe care am scrs-o mai sus ???
Este grav faptul ca, desi m-am lovit joi, durerea a continuat si in urmatoarele 4 zile ?
Avand in vedere ca nu sunt doctor, cred ca e foarte bine ca te duci sa vezi daca este intr-adevar o problema de rezolvat. Din experienta, stiu ca doare sa ma lovesc la operatie, dar de obicei trece dupa cateva zile, la fel ca o vanataie obisnuita. Dar prima data cand m-am lovit, am dat si eu fuga la doctor sa vad care e problema. M-a linistit, spunandu-mi ca se mai intampla, si nu ma afecteaza cu nimic mai mult decat o simpla lovitura oriunde altundeva, mai ales ca trecuse un an de la operatie.
Deci, pentru o liniste sufleteasca mai mare, consultarea medicului este obligatorie. Sper ca nu ai nimic grav si e doar o simpla lovitura
Sa ne anunti si pe noi cum iti merge.
O sa merg maine la 19:00, la medicul care m-a operat, sper sa die totul ok, dar ceea ce ma ingrijoreaza este ca durerile au continuat in zona in care m-am lovit.
Oricum, sper sper sa nu fie nimic grav, Doamne-Fereste !
Am fost la doctorul care m-a operat, mi-a facut o radiografie in locul operatiei, si a observat ca totul e in regula, dar eu dupa ce am ajuns acasa, am observat ca tot ma mai doare in locul respectiv. Oricum, mi-a spus ca cumpar niste Arnigel si sa ma ung cu el de doua ori pe zi.
Oricum, poate dupa ce ma voi unge cu acest ”gel de arnica” imi va trece.
Ma bucur ca nu a fost ceva grav. Insanatosire grabnica!
Multumesc. De-abia astept sa imi revin complet.
In ziua de Marti 15 martie, in timp ce faceam treaba pe acasa, m-am lovit cu o uluca exact in locul unde m-am operat de apendicita ! Desi nu pare nimic grav, am avut dureri pana vineri, si pot spune ca si acum ma doare, desi nu mi-a aparut nici un semn in zona loviturii. Ce parere aveti ? Credeti ca e ceva grav ?
Nu stiu cat de grav este, pentru ca nu sunt doctor. Cel mai bine cred ca ar fi sa vizitez un medic, mai ales daca operatia a fost facuta in ultimii 2 ani. Sper ca nu e nimic grav
Acum 5 ani m-am operat de apendicita….nu m-am putut ridica singura din pat 3 saptamani…..in noaptea care a urmat scoaterii atelor(1 sapt) m-am trezit plina de sange si puroi…..de la genunchi pana la sani….am mers la spital si mi s-a zis k nu mi s-au topit atele cu care m-a cusut si ca organismul meu este de vina…..am stat cu operatia deschisa 2 saptamani si mergeam zilnic la spital ca sa ma curete.Acum 3 ani am dat bacul la sport,dar dureri puternice de operatie mai am si acum….mai ales cand este nor.
Nu cred ca este normal sa am asemenea dureri dar la doctori nu mai merg nici sa ma pici cu ceara dupa cate am tras.
Sa nu mai vorbesc de aspectul operatiei….in 3 sapt am slabit ingrozitor si mi s-a lipit ffff urat.
Nu cred ca este tocmai ok ca inca mai ai dureri, dar eu nu sunt medic. Iti recomand sa mergi la un chirurg, unul la care nu ai mai fost, daca ceilalti nu te-au ajutat prea mult.
Cat despre aspect, daca e nevoie, poate poti rezolva cu un chirurg plastic.
Oricum, nu-i deloc ok tot ce ti s-a intamplat.
Si la mine a fost la fel . Asta este povestea mea , cam lunga pentru un comentariu da sper sa o cititi cu placere si sa nu fie plictisitoarea .Ideea e ca eu am avut o “frumusete” de peritonita generalizata si la mine a fost la fel . Luni si Marti am fost la faculta , si chiar marti cand am venit acasa a venit un coleg care tocmai se operase de apendicita , doar ca la el a fost simpla , la mine a fost foarte urata ( dupa spusele chirurgului ) . La mine a inceput daca bine tin minte luni marti o simpla usoara durere de burta in partea dreapta , in dreptu apendicelui , iar pe marti seara sa agravat foarte tare , in asa felincat abia daca am atipit cateva zeci de minute . Miercuri am sunat si am mers la doctorul de familie care a zis ca pare un caz grav de indigestie , mi-a dat medicamente potrivite si ma trimis acasa . Cum durerea nu a disparut nici in seara aia , am mers in ziua de joi pe la 7-8 cu ambulanta la spital . Acolo dupa multa birocratie si timp petrecut in salonul de “primiri urgente ” am fost chemat in cabinetul chirurgului , unde dupa ce m-am asezat cu greu pe pat si a apasat odata repde , ca un shoc in dreptul apendicului , moment in care ma cuprins o durere groaznica , mi-a spus clar , ca e apendice perforat . Dupa ce am mai stat in blocul operator , asteptand sa apara doctorul chirurg si anestezist , care dupa unele explicatii a decis ca e mult mai riscat , si nenecesar anestezia generala , am ales anestezia locala . Dupa inca un scurt timp , imbracat fiind deja in pijama am fost ajutat de o asistenta sa merg incet pana in sala de operatie unde exact ca in filme si in descrierea ta , ma astepta un pat in forma de cruce , cu cele 3 asistente mai in varsta ( 40-45 , 50 respectiv 55-60 ani ) ma asteptau inca 2-3 mai tinere , neputand sa le recunosc care era care pentru ca erau toate mascate si pregatite de operatie , la fel de pregatit a fost si “farul” cu aproximativ 5-6 becuri , dupa care am urcat 3 trepte ca sa ma pot aseza pe pat , mi-au spus sa merg cu fundu pana la jumatate salteaua m-am aplecat cu capu in fata moment in care o asistenta m-a prins cu ambele maini peste ceafa si cu picioarele sa nu ma misc ( si bine a facut ) si mi-au bagat acul care nu stiu sigur cat avea , dar din filme stiu ca era destul de lung dupa care imediat mi-a zis sa ma culc , si pe cand m-am intors spre dreapta sa pun piciorul drept sus deja am simtit furnicaturi iar pe cand m-am intins si m-au legat de maini aproape ca nu mai puteam misca partea de jos , si mi-au tot spus sa misc picioarele si cand au vazut ca aproape nu mai pot deloc , s-au pregatit sa inceapa . Ideea e ca eu am fost treaz toate cele 2 ore juma 3 cat a durat operatia , si iam pus crek 20 intrebari la doctor pana s-o saturat si o zis sal las sa , ca-i ocupat . La fel ca si tie mi-au tremurat si mie mainile seminificativ dar asistentele ocupate cu legatu nu au observat pana nu am zis eu ca imi tremura
moment in care doctoru o auzit ca vorbim si ca ce vorbim , si cand ia spus mi-a spus sa stau linistit ca o sa fie bine , si dupa un timp au inceput sa se opreasca din tremurat . Durere nu am simtit nici eu , am simtit doar ca si cum s-ar trage de piele si ca si cum si-ar indesa cineva pumnu intrun sac sal largeasca … Dupa operatie , mi-o injectat betadina sau ce , ca sa dezinfecteze interioru si cum aveam si eu 3 ” genti ” mi sa scurs afara, dar a “ars” si piscat vreo 5-10-15 minute pana cand le-am zis la asistente ca pot sa ma puna pe targa , iar cand am ajuns in salon fiind destul de greu , cam brusc , m-au luat si m-au pus in pas cu “fasu” ala de pe patul din sala de operatie , si abia in patu din salon la 2-3 ore dupa ce m-au mutat mi s-au dezamortit partial picioarele , iar trebuindumi la baie am incercat sa fac in asa numita ” ratza ” moment in care mi-am atins cu mana … instrumentu 
si mi-am dat seama ca abia simt atingerea si ca mi-e inca amortit , iar dupa aia a mai durat umpic pana a trecut complect efectu anesteziei , da de frica dureri de cap , ( pe care tati a avuto in copilarie dupa ce-a miscat capu dupa o operatie , durere ” de simti ca explodeaza capul ” care a durat 2-3 luni dupa operatie ) si fiindca am iesit din operatie pe la aproximativ 6 , nu am miscat capul pana la 12-1 noaptea , desi anestezistul a spus ca nu trebuie sa misc capul decat stanga dreapta 6 ore de la aplicarea anesteziei , adica inca aproximativ 3-4 ore dupa iesirea din operatie , eu am vrut sa fiu sigur si nu l-am miscat , iar dupa aia nu am avut nici greturi , decat ameteli cand ma ridicatm in fund . Evident am evitat sa mananc cam 1-2 zile dupa ce mi-au reinceput “vanturile” dovada a revenirii “traficului” instestinal ca sa nu trebuieasca sa merg la baie pentru ca ma durea ingrozior burta de la stanga la dreapta si pana la nivelul buricului . Dupa 5 zile mi-au scos cele 3 tuburi , dintre care 1 spre uimirea mea ( fiind mai plinut ) era bagat cam 20-30 cm in burta ( pana la stratul de grasime ) . In ziua respectiva cu ametelile destul de puternice , si dupa stat pe margine si cam 1 minut in picioare langa pat si 2 lasari pe spate in pat , cu ajutor si extrem de incet am reusit la ziua sa fac 2 tururi de salon , eu fiind in primul pat de langa usa , am mers pana la geam si inapoi , de 2 ori , iar seara am reusit sa fac inca 4 deastea . Iar in urmatoarea zi dupa scoaterea tuburilor m-am simtit mult m-ai bine si am facut 9-10 astfel de ture de salon , dar nu am riscat sa ies pe hol , pentru ca in salon ,oriunde fiind ma puteam aseza , afara nu avea , decat daca venea mami cu un scaun rulant , eu sprijinindu-ma de gatul lui tati . Si asa in a 7-a zi mi-a dat drumul acasa dupa care in urmatoare zi fiind vineri , dupa care luni , iar de acolo din 3 in 3 zile am fost la schimbat de pansament la cabinetul doctorului ( cate 500 mi – 50 lei fiecare schimbare de pansament ) si inca 70 lei ecografia . Pana acum am fost de aproximativ 6-8 ori la pansament , iar acu am sa mai merg posibil miercuri ( dupa craciun ) pentru ca acuma simt de 2-3 zile un punct de durerea chiar la marginea pansamentului ( destul de mare ca suprafata ) care acopera operatia si o usoara senzatie de prezenta unui lichid ( stiu dupa senzatia de cand mi-a inserat lichidul acela dezinfectant de wdupa operatie ) . Nu ma doare cum ma durea inainte , “traficul” intestinal merge bine , deci sper sa nu fie nimic , iar durerea apare abia la anumite miscari si nu dureaza mult ,decat cateva secunde , maxim zeci de secunde . Asta a fost povestea mea , cam lunga pentru un comentariu da sper ca a citito cu placere , cine a citito .
Wow, crunta intamplare… Ma mir doar ca trebuie sa platesti schimbarea pansamentelor, dar na, nu stiu exact care a fost situatia. Partea buna e ca ai supravietuit peritonitei, si ai o cicatrice “din razboi”, deci totul se va calma in final. Funny fact: si eu am stat in patul de la usa al salonului.
Insanatosire totala!
Am si eu nevoie de ajutorul vostru..pe mine ma ia durerea de apendicita cam la 2 sau 3 zile oare sa am apendicita..dar nu ma doare asa rau..?astept raspuns ms frumos!
Fugi la medicul de familie sau la un chirurg! Nu am cunostinte medicale, nu stiu ce ai putea avea, dar daca te doare, fugi si afla ce e. Sper ca va fi totul bine
eu nu mam operat de apendicita si nici nu vreau cumplite probleme ati avut insanatosire gravinaca la toti
Hey
Si povestea mea e destul de lunga pentru un coment 
Hihi.
Si m-am dat in panoul care se invarte. Mi se zguduiau matele, dar important e ca am fost ! A trecut foarte usor ( cu exceptia faptului ca nu puteam sa rad, ceea ce pentru mine e horror ). Imi pare rau ca nu i-am zis doctoritei sa imi arate ce scoate din mine … daca se putea mai si pastram 
Chiar nu stiu de ce mi-a fost asa frica, doar nu m-a mancat nimeni ( cum imi imaginam ).
!!
Acum 5 luni m-am operat si eu, dar nu a fost atat de grav. Probabil daca mai stateam vreo 2 zile ar fi fost. La inceput ma durea piciorul drept ingrozitor, ma plangeam intr-una. Usor usor a inceput sa ma doara si burta .. Am mers la medicul de familie si i-am spus ca ma doare apendicele, si razand a spus ” Probabil trebuie sa te operezi. Ia niste pastile si iti trece “. Am fost si am luat pastilele prescrise, dar nu trecea deloc. Cam 2 saptamani eram apatica, nu mai radeam , nu mai faceam nimic altceva decat sa ma plang de durere. Mama nu suporta spitalele si la inceput a crezut ca nu e nimic grav. Eram la scoala cand m-a luat o durere ingrozitoare, ca nici nu puteam sa stau dreapta si m-am dus la cabinet. Doctorita a inceput sa tipe la mine ca nu sunt sanatoasa ca stau asa si a zis sa ma duc de urgenta la spital. Am sunat-o pe mama si mi-a spus sa plec de la scoala sa mergem la spital … La inceput credeam ca nu e nimic, nu va fi nevoie de operatie. Am ajuns, m-a consultat o doctorita foarte draguta si m-a trimis sa fac o radiografie. O asteptam in salon ( nu aveam nici haine la mine, nimic ) si cand apare spune direct ” in 5 minute te astept, mergem sa te operam “. Abia atunci m-am speriat ingrozitor, aveam in cam muulte idei. Asteptam la reanimare tremurand toata. Au venit 2 brancardieri si mi-au spus sa ma duc dupa ei in sala. Cand am intrat am vazut acelasi pat mare, ca in filme, cu reflectoarele ( sau ce-or mai fi ) alea deasupra, vreo 4 asistente, doctorita si alti 2 brancardieri. Prima reactie a fost sa ies din sala, sa fug, dar brancardierii m-au luat impins inapoi si au inchis usile. M-am suit pe masa de operatii plangand. Stresul meu era ca nu se va prinde anestezicul si ca voi simti tot ( tocmai vazusem un film, Awake ). A inceput o asistenta sa puna niste duscuri reeci pe mine, si alta asistenta imi baga anestezicul prin branula ( parca asa ii zicea ). Am inceput sa numar, dar mai departe de 2 nu am ajuns ca am si adormit. M-am trezit la reanimare. Aveam halucinatii, vedeam paianjeni in fata mea, si parca o vedeam pe doctorita cum ma opera. Mi-a spus mama ca a durat 40 de minute operatia, dar eu am dormit vreo 2 ore, dupa care m-au dus brancardierii in salon ( Am avut noroc sa fiu in salon cu singura doamna si copilul ei. Doamna a fost o draguta, m-a ajutat cu tot ce am avut nevoie ). Prima noapte a fost stresanta. O asistenta tot venea si ma intreba daca nu am nevoie la baie, si ziceam ca nu. M-am speriat pentru ca asistenta spunea ca daca nu reusesc sa imi fac nevoile singura, imi pun tuburi. Atunci m-am chinuit cam jumate de ora si intr-un final am reusit ( E foarte incomod sa iti faci nevoile in pat, intr-o olita !! ). Asta mi s-a parut cel mai greu din toata operatia. A 2-a zi ma durea operatia, dar totusi am reusit ( cu greu ) sa ma ridic din pat si am ajuns pana la usa salonului si inapoi. Mi s-a parut ca am facut kilometri ! Spre dupamiaza iar m-am ridicat si m-am dus pana pe holul spitalului si m-a vazut o asistenta si s-a speriat. Urmatoarea zi stiam ca trebuie sa vina doctorita sa se uite la operatie si sa vada daca pot sa plec acasa. Eram plictisita la maxim si cand am auzit ca e de plecare, m-am ridicat si am inceput sa ma plimb. Am intampinat-o pe hol pe doctorita :”>. M-a lasat acasa intr-un final, dar urmatoarea zi am revenit sa imi schimbe pansamentul. Acasa a fost muult mai greu decat in spital. Acolo ma plictiseam, nu ma durea nimic. Acasa ma facea mama sa rad si ma incordam si ma durea ingrozitor ! Dupa 2 zile era un concert, de Sfanta Parascheva, si evident ca nu trebuia sa lipsesc. Mama nu vroia sa ma lase deloc, doctorita la fel i-a zis sa ma tina in casa. Pana la urma am fost cu mama si o prietena la carusel
Sper ca nu v-am plictisit
Bine totusi ca ai fost operata la timp.
Si eu am avut problema cu olita, si am refuzat vehement, de acolo si certurile doctorilor si ale asistentelor, si impleticeala mea pana la baie si inapoi. Dar cand am auzit si eu de tuburi, am zis totul sau nimic!
dar pe voi nu va bagat anestezicul in spate???
In cazul in care intrebi daca injectia de anestezie a fost facuta in spate, raspunsul este da. In coloana daca imi amintesc eu bine.